Toto Cutugno a decedat
Toto Cutugno a murit. Celebrul cântăreț italian, care împlinise 80 de ani în iulie, s-a stins din viață astăzi, în jurul orei 16.00, la Spitalul San Raffaele din Milano, unde era internat, scrie presa italiană.
Cel care a dat vestea a fost managerul său, Danilo Mancuso, care a explicat că „după o boală îndelungată, starea cântărețului s-a agravat în ultimele luni”.
Legenda a început în 1983 Considerat unul dintre cei mai populari cântăreți italieni în lumea întreagă, Toto Cutugno a devenit vedetă în 1983, când, cu chitara sa, a urcat pe scena festivalului Sanremo și, într-un costum de culoarea somonului, a intonat „Lăsați-mă să cânt cu chitara în mână…”. A fost momentul în care popularitatea sa a explodat în întreaga lume, scrie cotidianul La Repubblica.
Culmea ironiei, s-a plasat doar pe locul 5 cu acea melodie, dar cântecul a prins în străinătate.
Născut la Fosdinovo, în provincia Massa Carrara, din nord-vestul Italiei, fiul unui subofițer de marină, tânărul Salvatore crește în La Spezia datorită muncii tatălui său, care este și cel care îl introduce în muzică. Tatăl său cântă la trompetă într-o formație și îl implică și pe Toto, care cântă mai întâi la tobe și în cele din urmă la acordeon, deoarece un pian era prea scump, scrie ziarul italian.
Începe din anii 70 să participe la Sanremo, înregistrând clasări printre primii, și compune și pentru alți artiști. Una dintre melodiile sale celebre, L’italiano, fusese scrisă pentru Adriano Celentano, dar acesta nu a vrut să o cânte, nu pentru că nu ar fi apreciat-o, dar nu a vrut acea replică despre adevăratul italian: „Nu am nevoie să spun că sunt un italian, un italian adevărat. Pentru că oamenii știu că sunt așa”, îi spusese el lui Cutugno, notează La Repubblica.
Melodia devine hit în toată lumea și este urmată și de alte succese: Serenata, Mi piacerebbe, Azzurra malinconia, Emozioni, Le mamme. În 1990 câștigă concursul Eurovision Song Contest de la Zagreb cu piesa Insieme.
Cântă alături de Corul Armatei Roșii o versiune a lui L’italiano și a melodiei Nel blu dipinto di blu. Apropierea de Rusia îi va aduce probleme: în 2019, deputații de la Kiev vor cere interzicerea lui pe motiv că este „prorus”.
Ciobănaș cu 300 de oi În România, Toto Cutugno a cântat de mai multe ori. A rămas memorabilă o interpretare în limba română a piesei „Ciobănaș cu 300 de oi” la Cerbul de Aur.