Thibaut Courtois dă vina pe colegii săi pentru eşecul cu PSG: „De obicei, ne apărăm în unsprezece”
Thibaut Courtois a încasat trei goluri la meciul de miercuri din Champions League, PSG – Real Madrid, 3-0. Belgianul nu şi-a asumat vina şi i-a blamat pe coechipierii săi, pentru organizarea proasta din defensivă.
În interviul ulterior înfrângerii istorice suferite de Real Madrid, Courtois a oferit mai multe declaraţii despre cei zece jucători din faţa sa, care conform portarului, nu şi-au îndeplinit suficient de bine atribuţiile defensive. „De obicei, ne apărăm în unsprezece şi atacăm în unsprezece, şi trebuie să facem asta tot meciul. La primul gol eram poziţionat pe centru şi di Maria a şutat foarte rapid. Fiecare trebuie să se apere, să ne apărăm în unsprezece. Trebuie să vedem lucrul acesta la nivel de lucru în echipă, nu doar din partea unui singur jucător”, a declarat Courtois, relatează digisport.ro.
Real Madrid a înregistrat un record negativ umilitor în meciul cu PSG. A fost prima partidă în care nu au înregistrat un singur şut pe spaţiul porţii, dupa 578 consecutive. Courtois a recunoscut că echipa mai are de lucrat la mai multe aspecte. „A fost greu să ne apărăm împotriva lor, dar şi să îi atacăm. Nu cred că am avut un singur şut pe poartă. A fost o noapte grea, trebuie să o analizăm când toată lumea este relaxată. Cred că uneori primi goluri mult prea uşor”, a încheiat Courtois.
Mihaela Rotari