SUA va acorda Ucrainei un ajutor suplimentar de 1,1 miliarde de dolari

SUA va acorda Ucrainei un ajutor suplimentar de 1,1 miliarde de dolari

Statele Unite vor oferi un ajutor suplimentar de 1,1 miliarde de dolari Ucrainei, cu finanţare pentru aproximativ 18 sisteme de rachete mai avansate şi alte arme pentru a contracara dronele pe care Rusia le-a folosit împotriva trupelor ucrainene, notează Mediafax.ro.

Cel mai recent pachet este oferit în cadrul Iniţiativei de asistenţă pentru securitatea Ucrainei, care finanţează contracte pentru achiziţionarea de arme şi echipamente, transmite Știri.md.

Decizia aduce totalul ajutorului american pentru Ucraina la aproape 17 miliarde de dolari de la preluarea mandatului de către administraţia Biden. Oficialii au oferit detalii despre acest pachet sub rezerva anonimatului, deoarece acesta nu a fost încă făcut public.

Anunţul privind ajutorul, aşteptat în cursul zilei de miercuri, are loc în contextul în care Rusia încearcă să anexeze părţi din Ucraina care au organizat referendumuri orchestrate de Kremlin. Referendumurile, denunţate de Kiev şi de Occident ca fiind ilegale, subliniază faptul că obiectivul pe termen lung al Rusiei rămâne preluarea controlului asupra Ucrainei.

Share