SUA au bombardat Siria. Au fost lansate 59 de rachete de tip Tomahawk (VIDEO)

SUA au bombardat Siria. Au fost lansate 59 de rachete de tip Tomahawk (VIDEO)

Statele Unite au lansat rachete de croazieră contra unei baze aeriene din Siria, au declarat oficiali americani citați de Reuters, ca răspuns la atacul chimic pentru care Washingtonul învinuiește forțele președintelui sirian Bashar Al-Assad, potrivit realitatea.net cu referire la Agerpres.

Au fost lansate ”59 de rachete” de tip Tomahawk, a anunţat un oficial de la Casa Albă, precizând că Washingtonul a vizat baza aeriană de la Shayrat, care este ”asociată programului” armelor chimice al Damascului şi ”direct legată” de evenimentele ”oribile” de marţi.

Preşedintele Donald Trump a declarat că aceste operaţiuni sunt ”în interesul vital al securităţii naţionale” a Statelor Unite.

La 4 aprilie, un raid imputat armatei siriene împotriva localităţii Khan Sheikhoun, în nord-vestul Siriei, s-a soldat cu cel puţin 86 de morţi, inclusiv 27 de copii.

Statele unite au acuzat regimul preşedintelui Bashar al-Assad că a folosit un agent neurotixic de tip sarin împotriva acestui mic oraş rebel. Imagini cu victime – femei şi copii – care agonizau au şocat lumea.

Preşedintele Trump a ameninţat încă de miercuri că va trece la acţiune împotrva omologului său sirian, din cauza acestui atac ”odios”, un ”afront la adresa umanităţii”.

La finalul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, care dezbătea de două zile o rezoluţie de condamnare a atacului, ambasadorul rus Vladimir Safronkov a avertizat împotriva unor ”consecinţe” în cazul unei intervenţii militare americane.

În vara lui 2013, Barack Obama, a renunțat să lovească regimul sirian după un atac chimic aproape de Damasc care a făcut peste 1.400 de morți.

Şeful diplomaţiei american Rex Tillerson a acuzat ”regimul sirian de sub Guvernul preşedintelui Bashar al-Assad că este vinovat de acest atac”.

Fosta secretară de Stat democrată, Hillary Clinton, care militase pentru o abordare mai agresivă a administrației Obama față de Damasc, s-a arătat favorabilă loviturilor pentru „distrugerea” bazelor aeriene siriene.

Perceput ca un izolaţionist şi ostil intervenţionismului Americii în Orientul Mijlociu, Trump a recunoscut miercuri că atacul chimic a avut un ”impact enorm” asupra sa.

Intervenția ordonată de Donald Trump a fost bine primită de numeroși aleși republicani și democrați, dar mulți au cerut președintelui SUA să consulte Congresul și să clarifice strategia sa.

Indignarea internaţională a crescut după difuzarea unor imagini cu copii cuprinşi convulsii şi cu masca de oxigen pe faţă, cu persoane zăcând pe străzi cuprinse de spasme şi cu spumă la gură. Caracterul chimic al atacului pare astfel să se precizeze, chiar dacă circumstanţele rămân controversate.

În Turcia, unde numeroşi răniţi au fost evacuaţi, primele analize ”efectuate pe baza unor elemente prelevate de la pacienţi sugerează că au fost expuşi unui agent chimic”, potrivit Ministerului Sănătăţii.

 

 

Share