Rusia anunţă noi embargouri. Sunt vizate şapte state
Ministerul rus al Agriculturii a iniţiat elaborarea pachetului de documente în vederea instituirii embargourilor la produse împotriva a şapte state care s-au alăturat sancţiunilor occidentale, transmite ria.ru citat de adevarul.ro.
Potrivit sursei citate, ieri, premierul rus, Dmitri Medvedev, a anunţat că se va adresa preşedintelui Vladimir Putin pentru a extinde lista statelor care cad sub incidenţa embargourilor. „Acum este elaborat proiectul care va fi înaintat Guvernului Federaţiei Ruse. Iniţiativa vizează şapte state”, a anunţat serviciul de presă al Ministerului rus al Agriculturii.
Anterior Muntenegru, Albania, Islanda, Norvegia, Liechtenstein şi Ucraina s-au alăturat sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei. Deşi nu se numără printre aceste state, Moscova susţine că noile embargouri ar putea viza şi Georgia. „Nu există încă o decizie finală privind lista statelor pentru care vor fi instituite embargouri la comerţul cu produse”, precizează oficialii ruşi.
Occidentul a prelungit sancţiunile împotriva Rusiei insituite ca urmare a anexării Crimeei şi implicării în conflictul din estul Ucrainei. Dacă aceste şapte state nu vor mai avea dreptul să livreze produse, atunci volumul total al acestora ar reprezenta 1,6% din importurile de produse vegetale ale Rusiei.