RM riscă să rămână fără Acordul de finanțare cu România? Iată ce a făcut Klaus Iohannis!
Președintele Klaus Iohannis a retrimis spre reexaminare Parlamentului Acordul cu Republica Moldova promovat de fostul Guvern Ponta. Președintele nu este de acord ca Românai să dea bani Republii Moldova în absența siguranței că procesul democratic și european va continua la Chișinău.
****
Cerere de reexaminare asupra Legii pentru ratificarea Acordului privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova, semnat la Chișinău, la 7 octombrie 2015
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis Parlamentului, luni, 11 noiembrie a.c., spre reexaminare, Legea pentru ratificarea Acordului privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova, semnat la Chișinău, la 7 octombrie 2015.
Vă prezentăm textul integral al cererii:
____________________
Bucureşti, 9 noiembrie 2015
Domnului Valeriu – Ştefan Zgonea
Preşedintele Camerei Deputaţilor
În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituţia României, republicată, formulez următoarea
CERERE DE REEXAMINARE
asupra
Legii pentru ratificarea Acordului privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova, semnat la Chișinău, la 7 octombrie 2015
Legea pentru ratificarea Acordului privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova, semnat la Chișinău, la 7 octombrie 2015 vizează ratificarea unui acord de asistență financiară rambursabilă în sumă de până la 150 de milioane de euro din disponibilitățile rezultate din procesul de privatizare, înregistrate în soldul contului curent în valută deschis la Banca Națională a României. Asistența financiară rambursabilă este acordată Republicii Moldova pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei de stat. Împrumutul se acordă în maximum trei tranșe, iar scadența fiecăreia dintre acestea este de maximum 5 ani.
Luând în considerare Declarația comună privind instituirea unui parteneriat strategic între România și Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, semnată la București la 27 aprilie 2010 și având în vedere contextul politic actual din Republica Moldova – survenit ulterior adoptării de către Parlamentul României a legii menționate – considerăm că promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova, semnat la Chișinău, la 7 octombrie 2015, nu este oportună câtă vreme nu există certitudinea continuării procesului de reforme și respectării angajamentelor pentru implementarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2014.
Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru ratificarea Acordului privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova, semnat la Chișinău, la 7 octombrie 2015, din perspectiva considerentelor anterior expuse.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS – WERNER IOHANNIS
Sursa: stiripesurse.ro