Putin a făcut portretul viitorului preşedinte al Rusiei

Putin a făcut portretul viitorului preşedinte al Rusiei

Vladimir Putin a făcut portretul viitorului lider de la Kremlin, în condiiţiile în care toată lumea se aşteaptă ca el să candideze pentru un nou mandat de şase ani la preşedinţia Rusiei.

Actualul lider de la Kremlin a enumerat calităţile pe care ar trebui să le aibă învingătorul de la alegerilor prezidenţiale din martie 2018 şi nu a exclus posibilitatea de a fi înlocuit cu o femeie.

Potrivit lui Putin, sarcina viitorului preşedinte al Rusiei este de a-şi face ţara flexibilă şi competitivă. Prin urmare, următorul lider de la Kremlin trebuie să fie „axat pe viitor“, la curent cu inovaţia tehnologică şi capabil să o aplice. De asemenea, el ar trebui să mizeze pe sectorul apărării şi să perfecţioneze sistemul politic al Rusiei. Întrebat dacă vede o femeie preşedintă în Rusia, Vladimir Putin a declarat: „Orice este posibil la noi“. El a făcut aceste declaraţii în cadrul Clubului Valdai.

La 18 octombrie, Xenia Sobceak, 35 de ani, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale din Rusia, care vor avea loc la 18 martie anul viitor.

Vladimir Putin, aflat la putere din 1999, încă nu şi-a anunţat candidatura, dar toată lumea este convinsă că o va face în curând.

sursa: adevarul.ro

 

 

Share