Parlamentul din România, “mai sărac” cu 28 de aleși: Cei mai mulți sunt la pușcărie (VIDEO)

Parlamentul din România, “mai sărac” cu 28 de aleși: Cei mai mulți sunt la pușcărie (VIDEO)

Parlamentul din România este „mai sărac” cu 28 de aleşi, 17 deputaţi şi 11 senatori, la doi ani de la începerea actualei legislaturi. Cei mai mulţi dintre ei au fost condamnaţi şi, ulterior, arestaţi, alţii au fost declaraţi definitiv incompatibili sau au demisionat pentru a prelua alte funcţii publice.

Primul deputat care şi-a pierdut mandatul a fost liberalul Dan Radu Ruşanu. Fostul lider al deputaţilor liberali, Ruşanu a plecat din Parlament în 29 aprilie 2013, când a preluat funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară. La scurt timp însă, în urma implicării sale în dosarul „Carpatica”, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie. În acest moment, Dan Radu Ruşanu se află în arest la domiciliu.

Gigi Becali şi-a pierdut mandatul în 20 mai 2013, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării. Ulterior, finanţatorul Stelei a mai primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, condamnarea venind în dosarul „Valiza”.

Dan Voiculescu, fostul lider al PC, a demisionat din Senat în 28 ianuarie anul trecut, în încercarea de a scăpa de completul de judecători care l-a condamnat pe Adrian Năstase. Cu toate acestea, plimbatul dosarului său nu l-a ajutat, Voiculescu fiind condamnat la zece ani de închisoare cu executare, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare.

Şi Viorel Hrebenciuc a demisionat din Parlament în 21 octombrie 2014, după ce procurorii au cerut arestarea preventivă, în urma implicării în dosarul retrocedărilor ilegale.

Fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, a renunţat, de asemenea, la Senat după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare într-un dosar de corupţie. Între timp, în octombrie 2014, Solomon a fost eliberat, pedeapsa lui fiind scurtată pentru că a scris trei cărţi în închisoare.

Gheorghe Coman şi-a pierdut fotoliul de deputat după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua o şpagă de aproximativ 3.000 de lei. După ce şi-a mărturisit fapta, a fost condamnat la un an de închisoare cu executare. El a fost eliberat condiţionat.

Primul deputat care şi-a pierdut mandatul din cauza unei incompatibilităţi este Aurel Nechita, fost social democrat. El a fost declarat definitiv incompatibil în 11 februarie anul trecut, iar în 4 iunie 2013, Parlamentul a luat act de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi i-a revocat mandatul.

Liberalul Eduard Hellvig a decis să demisioneze din Parlamentul României pentru un loc în Parlamentul European, în septembrie 2013, zi în care a făcut aceeaşi mişcare şi Ovidiu Silaghi.

Maria Grapini şi Dan Nica au preferat funcţia de europarlamentar, în detrimentul celei de deputat, astfel că au plecat la Bruxelles după alegerile din 25 mai 2014.

Toni Greblă a mers la Curtea Constituţională, în decembrie 2013, iar Victor Ciorbea a ales funcţia de Avocat al Poporului.

Ultimul deputat care a părăsit Parlamentul este fostul lider PNL, George Scutaru. El a fost numit consilier al noului preşedinte, Klaus Iohannis.

Fostul senator PPDD Ştefan Stoica a murit, în februarie 2014.

Sursa: bi1.ro

Share