Întâlnirea Patriarhului Moscovei și al Întregii Rusii cu Patriarhul României (foto)

Întâlnirea Patriarhului Moscovei și al Întregii Rusii cu Patriarhul României (foto)

Ieri, a avut loc întrevederea dintre Părintele Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, și Părintele Daniel, Patriarhul României, potrivit biroului de presă al Patriarhiei române.

Întâlnirea a avut loc în Sala Tronului de la Reședința „Danilovski” și a fost prilejuită de vizita delegației Bisericii Ortodoxe Române cu ocazia festivităților împlinirii a 100 de ani de la restabilirea instituției patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă.

Patriarhul Kiril și-a exprimat bucuria de a-l primi pe Patriarhul Daniel în Mănăstirea Danilovski, cel mai vechi locaș monastic din Moscova, mulțumind pentru participarea la acest important eveniment al centenarului și pentru posibilitatea oferită de a discuta probleme actuale pentru ambele Biserici.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a amintit situația bisericească dificilă din Ucraina și a subliniat unitatea episcopatului Bisericii Ortodoxe canonice din această țară, în pofida multor presiuni.

Patriarhul Kiril a constatat că participarea Părintelui Daniel la acest eveniment al centenarului restabilirii patriarhatului Rusiei arată faptul că cele două Biserici sunt împreună și în vreme de suferință și de bucurie.

Părintele Daniel a mulțumit Patriarhului Rusiei pentru întâlnire, frățietate și ospitalitate exprimând importanța participării la acest eveniment în care au fost rememorate suferințele îndurate de Biserica Ortodoxă Rusă și de alte Biserici Ortodoxe în timpul persecuției comuniste.

Părintele Daniel a exprimat dorința de a da curs invitației Patriarhiei Ruse de a trimite tineri să studieze în Academiile Teologice rusești și de a continua colaborarea academică dintre Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și Academiile teologice din Moscova, Sankt Petersburg și Kiev. Părintele Patriarh Daniel a subliniat faptul că invitația de a trimite tineri la studii teologice este reciprocă și foarte importantă pentru cunoașterea vieții și activității celor două Biserici.

La sfârșitul întrevederii cei doi întâistătători au făcut un schimb de daruri.

Discuții-Patriarhul-Kirill-Patriarhul-Daniel-Moscova

Mihaela Rotari

Share