Medicii ameninţă cu greva! Mii de medici vor să-şi dea demisia!

Medicii ameninţă cu greva! Mii de medici vor să-şi dea demisia!

Sistemul sanitar din România e la un pas de colaps. După ce instanţa supremă a decis că medicii fac închisoare dacă primesc atenţii din partea pacienţilor, mii de doctori vor să declanşeze greva generală sau să îşi dea demisia în bloc. Dacă profesia lor nu va fi iar considerată liberală, ameninţă că vor consulta şi opera doar între orele 8 şi 14 şi vor face o singură gardă pe lună. Pentru că o consideră o problemă de siguranţă naţională, medicii vor să discute cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta.

Mii de medici, reuniţi într-un grup pe Facebook, cer să nu mai fie consideraţi funcţionari publici şi vor salarii decente. Doctorii susţin că s-au săturat să primească şpăgi de la pacienţi ca să aibă din ce trăi.

Florin Chirculescu este chirurg toracic de 30 de ani. Este şef de secţie şi lucrează zilnic chiar şi 12 ore. În plus, face uneori opt gărzi pe lună. În Româna câştgă 3500 de lei, în Marea Britanie, ar primi opt mii de lire lunar salariul de bază, fără gărzi.

Dacă medicii vor lucra doar şase ore pe zi şi ar face o singură gardă pe săptămână, inevitabil, ar creşte numărul celor de pe listele de aşteptare, scrie realitatea.net.

Share