Manchester City i-a plătit clauza de reziliere lui Rodri – „cel mai scump transfer din istoria clubului”

Manchester City i-a plătit clauza de reziliere lui Rodri – „cel mai scump transfer din istoria clubului”

Rodri s-a transferat de la Atletico Madrid la Manchester City, care a plătit clauza de reziliere de 62,6 milioane de lire sterline (70 de milioane de euro) pentru fotbalistul spaniol, a confirmat vicecampioana Spaniei.

Mijlocaşul în vârstă de 23 de ani a fost dorit la City de managerul Pep Guardiola, care vrea ca spaniolul să-i ia locul pe termen lung brazilianului Fernandinho (34 de ani), relatează digisport.ro.

Presa engleză a anunţat că Rodri a devenit cel mai mai scump jucător din istoria clubului englez, depăşind recordul celor 60 de milioane de lire sterline plătite anul trecut pentru Riyad Mahrez.

Rodri Hernandez era sub contract cu Atletico până pe 30 iunie 2023. Mijlocaşul are şapte selecţii pentru naţionala Spaniei, una din adversarele României în preliminariile Euro 2020.

Rodri a evoluat doar în sezonul trecut la prima echipă a lui Atletico Madrid. A mai fost legitimat la madrileni în perioada junioratului.

Rodri a evoluat în 47 de partide în toate competițiile pentru echipa din Madrid, în care a reușit trei goluri și o pasă decisivă. Spaniolul a câștigat Supercupa Europei alături de Atletico vara trecută, după meciul disputat între rivalele din capitala Spaniei: Real Madrid – Atletico Madrid 2-4.

Mihaela Rotari

Share