Zeci de arestări la un marș naționalist în Moscova: Opozantul Aleksei Navalnîi reunește mii de susținători în Siberia
Poliția rusă a efectuat sâmbătă la Moscova zeci de arestări în timpul tradiționalei defilări anuale a ultranaționaliștilor, în marea lor majoritate adversari ai președintelui Vladimir Putin, informează agerpres.ro.
Acest „Marș rus”, care reunește în fiecare an de 4 noiembrie grupuri ultranaționaliste și de extremă dreapta, fusese autorizat, însă poliția le-a interzis sâmbătă organizatorilor să-și afișeze pancartele, din cauza sloganurilor considerate necorespunzătoare, de genul „Putin este un hoț” sau „Libertate pentru deținuții politici”. În replică, organizatorii au anulat mitingul, iar participanții care nu trecuseră încă de detectoarele de metale instalate de poliție au început să fie reținuți.
La miting se strânseseră circa 300 de persoane, potrivit unui reporter al AFP, în timp ce poliția a estimat la 200 numărul participanților. Cel puțin 30 de persoane au fost reținute, potrivit unei surse polițienești.
La rândul său, principalul oponent al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, a reunit sâmbătă mii de oameni la un miting desfășurat într-un mare magazin de mobilă, din orașul siberian Irkuțk, după ce autoritățile locale i-au interzis să-și convoace susținătorii în centrul urbei.
Potrivit organizatorilor mitingului, circa 3.000 de oameni s-au înghesuit în spațiul comercial, iar alte 1.000 de persoane au rămas pe afară. Primăria din Irkuțk, unul dintre principalele orașe din Siberia de Est, a susținut că la miting au luat parte doar circa 700 de persoane, în ciuda faptului că imaginile difuzate de mediile locale dovedeau că participarea a fost mult mai semnificativă, notează agenția de presă spaniolă.