Legenda fotbalului mondial – Pele, a decedat
Pele a murit la vârsta de 82 de ani! Brazilianul se lupta de mai mult timp cu cancerul, iar corpul său a cedat pe 29 decembrie 2022.
Pele este considerat de mulți specialiști cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor. Născut pe 23 octombrie 1940, legendarul brazilian a debutat la profesioniști la vârsta de 15 ani, în tricoul lui Santos, și, la 16 ani făcea parte deja din echipa națională a Braziliei. A câștigat 21 de trofee cu Santos și este în continuare singurul jucător cu trei Cupe Mondiale în palmares (1958, 1962, 1970), scrie DigiSport.
- 77 de goluri în 92 de meciuri a reușit Pele pentru naționala ”Selecao” și este cel mai bun marcator.
- 643 de reușite în 659 de apariții a bifat brazilianul la Santos.
Pe 3 decembrie 2022, Edson Arantes do Nascimento nu a mai răspuns la tratamentul pentru cancer și medicii au decis să-l mute în salonul pentru „îngrijire paliativă” al spitalului Albert Einstein din Sao Paulo.
Lumea fotbalului este mult mai săracă după dispariția lui Pele. Are peste 30 de distincții individuale și a fost decorat cu Ordinul de Cavaler al Marii Britanii în rang de comandant, primind de asemenea, printre altele, Ordinul Național de Merit din partea guvernului brazilian.
În prima parte a carierei, Pele s-a remarcat ca vârf de careu, reușind „să rupă plasele” adverse, iar spre final a coborât pe poziția de playmaker, în spatele atacanților. Pele avea un stil unic, o combinație de viteză, creativitate, tehnică și forță fizică, calități care-l făceau o „sperietoare” pentru orice defensivă întâlnea.
- Santos și New York Cosmos sunt singurele formații pentru care a evoluat Pele de-a lungul carierei.
Prima soție a lui Pele a fost Rosemeri dos Reis Cholbi, împreună cu care a avut doi copii, Kely Cristina și Edson. Cei doi au divorțat în 1982, iar brazilianul s-a recăsătorit în 1994 cu Assiria Lemos, care i-a dăruit gemenii Joshua și Celeste.
După un nou divorț în 2008, Pele s-a căsătorit a treia oară în 2016, cu Marcia Aoki, femeie de care se spune că ar fi fost îndrăgostit încă de la mijlocul anilor 1980.
Brazilianul a mai avut două fiice din două relații extraconjugale, însă doar una dintre ele, Flavia Kurtz, a fost recunoscută oficial.
După ce s-a retras din activitate, Pele a fost ambasador UNICEF, a fost imaginea unora dintre cele mai mari branduri din lume și a jucat în câteva filme, poate cel mai cunoscut fiind chiar cel despre viața sa, din 2016.