La Geneva au început negocieri cruciale între SUA şi Rusia

La Geneva au început negocieri cruciale între SUA şi Rusia

Negocieri sub înaltă tensiune între ruşi şi americani au început luni dimineaţă la Geneva, pe fondul temerilor legate de invadarea Ucrainei de către Rusia, care pretinde o limitare a influenţei occidentale la frontierele sale, relatează AFP, transmite OFICIAL.

Reuniunea, care a debutat la ora locală 08:55 (07:55 GMT) la sediul reprezentanţei americane din Geneva, are loc la nivel de miniştrii adjuncţi de externe – secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, şi viceministrul de externe rus Serghei Riabkov -, a indicat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Delegaţia rusă a sosit puţin după ora 08:30 (07:30), după delegaţia americană, sub supravegherea poliţiei.

Situată în cartierul internaţional din Geneva, reprezentanţa americană se află la câteva sute de metri de cea a Rusiei, nu departe de sediul ONU din oraşul elveţian.

Secretarul de stat al american, Antony Blinken, a cerut Rusiei să evite o nouă „agresiune a Ucrainei” şi să aleagă calea diplomatică, în timp ce Kremlinul, sub presiune pentru a-şi retrage trupele de la frontiera cu Ucraina, le solicită occidentalilor garanţii privind securitatea în Europa, inclusiv că NATO nu se va extinde mai spre est.

Pe lângă discuţiile americano-ruse de luni din Elveţia, o întâlnire NATO-Rusia este prevăzută miercuri la Bruxelles, urmată de o reuniune joi la Viena a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), pentru a-i include pe europeni, care se tem să nu fie marginalizaţi.

Occidentul şi Kievul acuză Rusia că a masat aproape 100.000 de soldaţi la frontiera ucraineană în vederea unei potenţiale invazii şi l-au ameninţat pe Vladimir Putin cu sancţiuni „masive” şi fără precedent dacă va ataca din nou Ucraina.

Aceste sancţiuni ar putea ajunge până la a exclude Rusia din sistemul financiar internaţional ori a împiedica intrarea în funcţiune a gazoductului Nord Stream 2.

Sursa: https://www.agerpres.ro

Share