Informații noi despre avionul prăbușit în Rusia, după ce a fost găsită cutia neagră
Operaţiunile de cercetare a zonei şi ancheta la locul de prăbuşire a avionului rusesc de pasageri Antonov An-148, în apropiere de Moscova, vor dura cel puţin o săptămână, a anunţat ministrul rus pentru Situaţii de Urgenţă, Vladimir Puşkov, relatează site-ul agenţiei Tass.
„Activităţile de la locul accidentului se desfăşoară non-stop. Planificăm să încheiem etapa principală a operaţiunii de căutare de aici în decurs de şapte zile, pentru că avem o suprafaţă mare pe care au fost împrăştiate fragmente ale epavei, precum şi din cauza stratului de zăpadă şi a profilului complicat al terenului”, a spus ministrul rus.
Vladimir Puşkov a adăugat că prioritatea în acest moment este reprezentată de acordarea întregii asistenţe necesară familiilor victimelor, fiind desfăşurată o cooperare cu toate regiunile unde locuiau pasagerii.
Identitatea tuturor persoanelor decedate va fi stabilită prin efectuarea unor expertize genetice, care pot dura două-trei luni, potrivit Mediafax.
Doar doi cetăţeni străini – un elveţian şi un azer – s-au aflat printre cei 71 de pasageri ai avionului care s-a prăbuşit duminică în Rusia, la scurt timp după ce a decolat de pe aeroportul Domodedovo din Moscova. Iniţial, autorităţile au anunţat că este vorba despre trei persoane.
Un avion de pasageri al companiei ruse Saratov Airlines, cu 71 de persoane la bord, s-a prăbuşit duminică la scurt timp după ce a decolat de pe aeroportul Domodedovo din Moscova către oraşul Orsk. Fragmentele avionului au fost descoperite în districtul Ramenskoye din regiunea administrativă Moscova.
Cauza prăbuşirii aeronavei urmează să fie stabilită de către anchetatori, iar variantele luate în calcul sunt condiţiile meteo, o eroare de pilotaj sau o defecţiune tehnică.
sursa: realitatea.net