Deputaţii puterii din Rusia pregătesc o lege împotriva „agenţilor străini“ din presă

Deputaţii puterii din Rusia pregătesc o lege împotriva „agenţilor străini“ din presă

Duma de Stat a Federaţiei Ruse pregăteşte o lege prin care posturi de radio sau de televiziune ar putea fi declarate „agenţi străini“, a declarat deputatul Andrei Isaev, membru al partidului Rusia Unită.

Posturi precum Deutsche Welle, CNN, Radio Liberty şi Voice of America ar putea fi declarate „agenţi străini“ în Rusia, relatează Reuters online. Un anunţ în acest sens a fost făcut de deputatul Andrei Isaev, citat de RIA Novosti.

Camera inferioară a Parlamentului rus a avertizat încă de săptămâna trecută că unele instituţii de presă ar putea fi declarate „agenţi străini“ şi obligate să furnizeze detalii complete personalul lor şi modul în care îşi asigură mijloacele financiare.

Această măsură, care ar putea fi aprobată în cursul săptămânii curente, vine după ce postul de televiziune rus RT a anunţat că a fost obligat să se înregistreze ca „agent străin“ în Statele Unite. RT a menţionat că se va conforma legii FARA (Foreign Agents Registration Act), care obligă orice societate reprezentând un stat sau o organizaţie străină să informeze în mod regulat autorităţile americane cu privire la relaţiile sale cu statul ori instituţia respective, în caz contrar urmând să-i fie îngheţate conturile.

Preşedintele rus Vladimir Putin a criticat măsura luată faţă de RT, susţinând că este „un atac la adresa libertăţii de exprimare“ şi promiţând cu o „ripostă similară“. Autorităţile americane au acuzat în mod repetat RT şi agenţia de presă Sputnik, ambele controlate de statul rus, că sunt instrumente de propagandă ale Kremlinului.

sursa: adevarul.ro

 

Share