Descoperire majoră în România: strămoșul elefantului a trăit pe teritoriul județului Vaslui
După mandibula de la Peștera cu Oase, în România se mai face o descoperire importantă. În județul Vaslui, specialiștii au descoperit numeroase fragmente dintr-un schelet al unui strămoş al elefantului. Acesta a trăit în urmă cu șapte-opt milioane de ani în Podişului Moldovei.
Paleontologii bârlădeni şi cei ieşeni au găsit în malul unui drum comunal de la ieşirea din localitatea vasluiană Ghergheşti fragmente de fildeş, femur, tibie şi centura pelviană din specia Deinotherium Giganteum. Acesta este un strămoş al elefantuluiafrican și a trăit în epoca Miocenului Superior, în urmă cu aproximativ șapte până la opt milioane de ani. Ca dimensiuni, animalul avea peste patru metri înălţime şi până la patru metri lungime.
Descoperirea a fost făcută de specialişti ai Muzeului “Vasile Pârvan” şi Facultății de Geologie Iaşi. Descoperirea de la Ghergheşti demonstrează încă o dată faptul că în Podişul Moldovei a fost un climat subtropical, în care au trăit elefanţi, rinoceri, tigri şi chiar hiene. Potrivit reprezentanţilor Muzeului “Vasile Pârvan” Bârlad, osemintele sunt puternic alterate şi acoperite cu cenuşă vulcanică, în condiţiile în care au stat relativ la suprafaţă, în malul respectivului drum de costişă, scrie Mediafax.
“Scheletul era uşor împrăştiat, suprapus pe verticală, în condiţiile în care a fost depus în albia minoră al unui canal fluvial. Noi sperăm să găsim şi alte elemente în afară de cele recuperate până acum şi să refacem peste 50% din scheletul animalului. Oricum, este o descoperire de excepţie. Un exemplar similar a fost găsit acum peste o sută de ani, la sfârşitul secolului XIX, la Mânzaţi (n.r. – judeţul Vaslui), scheletul fiind expus astăzi la Muzeul Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa» Bucureşti”, a declarat muzeograful Laurenţiu Ursachi, din cadrul Muzeului “Vasile Pârvan” Bârlad, citat de corespondentul Mediafax.