Descoperire de MILIARDE în sectorul românesc al Mării Negre!
Compania Black Sea Oil and Gas (BSOG) a descoperit în Marea Neagră românească între 10 și 20 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, a declarat, pentru AGERPRES, Mark Beacom, directorul general al companiei. Acesta estimează că proiectul va produce aproximativ 10% din consumul României timp de cinci ani.
„În prezent, Proiectul de Dezvoltare Gaze Midia din sectorul românesc al Mării Negre se află în faza de pregătire în vederea aprobării. Dacă BSOG obține aprobarea la sfârșitul anului 2017, atunci, după finalizarea lucrărilor de construcții estimate să dureze doi ani, punerea în producție a zăcămintelor se va realiza în anul 2019”, a completat Beacom.
El a mai spus că rezervele totale de gaze depind de rezultatele forajelor viitoare, care s-ar putea putea adăuga la resursele deja identificate la zăcămintele Ana și Doina, iar în total ar putea varia între 10 miliarde și 20 miliarde metri cubi.
Beacom a subliniat însă că realizarea proiectului depinde de acțiunile Guvernului și ale Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).
Sursa: realitatea.net