Decizie șocantă a lui Vladimir Putin! Rusia ripostează militar după atacul SUA!

Decizie șocantă a lui Vladimir Putin! Rusia ripostează militar după atacul SUA!

În urma atacului SUA asupra Siriei de joi noaptea spre vineri, Moscova a suspendat acordul cu Washingtonul privind prevenirea incidentelor aeriene.

Președintele american Donald Trump a ordonat joi noaptea un atac militar asupra unei baze aeriene din Siria ca răspuns la atacul cu arme chimice pentru care Washingtonul învinovățește forțele președintelui sirian Bashar Al-Assad, liderul de la Casa Albă declarând că a acționat astfel în „interesul național vital al Americii”.

Statele Unite și Rusia au semnat în octombrie 2015 un memorandum pentru a evita eventuale incidente între avioanele de luptă ale celor două țări în spațiul aerian al Siriei. Documentul includea reguli specifice ce trebuiau urmate de echipajele de zbor în Siria. În plus, memorandumul prevedea stabilirea unor linii de comunicație între comandamentele din regiune ale celor două țări.

Acordul conținea un număr mare de reglementări și de restricții vizând evitarea incidentelor între avioanele militare ruse și americane care efectuează operațiuni diferite în Siria, împotriva grupării Stat Islamic.

SUA au atacat Siria noaptea trecută, ca răspuns la atacul chimic în care au murit 86 de persoane. 59 de rachete Tomahawk au fost lansate asupra bazei aeriene de unde a pornit atacul chimic de marți. Donald Trump a confirmat vineri dimineață operațiunea. Armata rusă a fost notificată îanintea atacului pe care Damascul la catalogat ca fiind o „agresiune”.

Sursa: libertatea.ro

Share