Decis: Klaus Iohannis NU este incompatibil

Decis: Klaus Iohannis NU este incompatibil

Preşedintele Klaus Iohannis a câştigat procesul împotriva ANI la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Curtea supremă a respins recursul Agenţiei Naţionale de Integritate, stabilind astfel că Iohannis nu s-a aflat în stare de incompatibilitate. Decizia este definitivă.

Iată minuta:

Subject: 508/57/2013 Contencios administrativ şi fiscal – anulare act administrativ – (incompatibilitate funcţii)
Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr.235 din 25 septembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2015.

Cazul Iohannis vs. ANI

Dosarul lui Iohannis a ajuns la instanța supremă după ce pe 25 septembrie 2013 Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate.

În aprilie 2013, Klaus Iohannis a fost declarat în stare de incompatibilitate de ANI, deoarece deținea simultan funcția de primar al Sibiului și reprezentant al municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Apă Canal SA și SC Piețe SA.

„În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Klaus Iohannis se află în stare de incompatibilitate, întrucât deține simultan atât funcția de primar al municipiului Sibiu, cât și calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul SC Apă Canal SA Sibiu (începând cu 30.04.2009 și până în prezent) și SC Piețe SA (începând cu 05.08.2010 și până în prezent), încălcând dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003”, preciza ANI.

Prin hotărârile Consiliului Local Sibiu nr. 144/30.04.2009 și nr. 231/19.07.2012, Klaus Iohannis a fost împuternicit ca reprezentant al municipiului Sibiu în AGA a SC Apă Canal SA Sibiu, iar începând cu data de 5 august 2010 a deținut și calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în AGA a SC Piețe SA.

ANI menționa ca jurisprudență relevantă în materie rapoarte care au avut același obiect de evaluare, sentințele civile din 21.11.2012 — nr. 528/CA, nr. 529/CA, 532/CA și sentința civilă nr. 557/CA din 03.12.2012, privind mai mulți aleși locali (în categoria cărora intră și primarii) emise de Curtea de Apel Constanța, prin care s-a reținut existența stării de incompatibilitate în sensul art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Sursa: stiripesurse.ro

Share