COVID-19: O chinezoaică, condamnată la 4 ani de închisoare după reportajele făcute despre Wuhan
O „cetăţeană jurnalistă” chineză, arestată după reportajele făcute despre carantina din Wuhan, a fost condamnată luni la 4 ani de închisoare, potrivit avocatului ei, la un an de la apariţia COVID-19 în acest oraş, relatează France Presse.
Condamnarea lui Zhang Zhan, fostă avocată în vârstă de 37 de ani, a fost pronunţată de un tribunal din Shanghai (est) pentru „provocare de tulburări” după un proces de câteva ore, a declarat reporterilor Ren Quanniu, unul dintre avocaţii săi.
Concret, instanţa a acuzat-o că a difuzat informaţii false pe internet, a declarat celălalt avocat al ei, Zhang Keke.
În articolele pe care le-a difuzat online, Zhang a denunţat în special lockdown-ul impus la Wuhan (centru), menţionând „o încălcare gravă a drepturilor omului”.
Aproximativ zece diplomaţi străini şi susţinători ai lui Zhang au încercat fără succes să intre în tribunalul din Shanghai unde se desfăşura procesul, dar poliţia le-a refuzat intrarea, la fel şi jurnaliştilor.
Zhang Zhan se afla în greva foamei din iunie şi a fost hrănită cu forţa cu ajutorul unui tub nazal, potrivit avocaţilor săi.
Zhang, originară din Shanghai, s-a dus în februarie la Wuhan, lovit atunci de epidemie, postând reportaje pe reţele sociale, în special despre situaţia haotică din spitale.
Potrivit bilanţului oficial, doar metropola de 11 milioane de locuitori a înregistrat aproape 4.000 de morţi de COVID-19, reprezentând o mare parte din cele 4.634 de decese din întreaga Chină între ianuarie şi mai.
Numărul deceselor la nivel naţional nu s-a schimbat de atunci.
Răspunsul iniţial al Chinei la debutul epidemiei a fost criticat, Beijingul aşteptând până pe 23 ianuarie pentru a pune în carantină Wuhanul şi regiunea în care se află, în condiţiile în care primele cazuri fuseseră semnalate încă din decembrie 2019.
Totodată, medicii care vorbeau despre apariţia unui virus misterios erau interogaţi de poliţie care i-au acuzat că „răspândesc zvonuri”.
În afară de Zhang Zhan, alţi trei cetăţeni jurnalişti, Chen Qiushi, Fang Bin şi Li Zehua, au fost de asemenea plasaţi în detenţie după ce au dezvăluit evenimentele.
sursa: agerpres.ro