China le permite companiilor aeriene străine să asigure un zbor pe săptămână

China le permite companiilor aeriene străine să asigure un zbor pe săptămână

China, care şi-a redus drastic legăturile cu restul lumii din cauza pandemiei, a anunţat că toate companiile aeriene străine vor putea relua un număr limitat de zboruri începând cu 8 iunie, ridicând de facto interdicţia care îi viza pe transportatorii americani, relatează AFP.

Toate companiile vor putea asigura un zbor pe săptămână din şi spre China, a transmis printr-un comunicat Autoritatea de Reglementare a Traficului Aerian (CAAC), în contextul în care Washingtonul ameninţă să suspende zborurile companiilor chineze.

Pasagerii vor trebuie totuşi să fie testaţi la sosirea lor pe teritoriul Chinei, a precizat CAAC, potrivit Agerpres.ro.

Companiile aeriene vor putea obţine un al doilea zbor săptămânal dacă niciunul dintre pasageri nu a fost testat pozitiv cu COVID-19 timp de trei săptămâni pe aceeaşi linie, a adăugat CAAC.

China, prima ţară afectată de noul coronavirus, şi-a redus drastic, la sfârşitul lunii martie, legăturile cu restul lumii, de teama de noi contaminări din străinătate.

Decizia survine la o zi după anunţul privind o viitoare suspendare de către administraţia preşedintelui american Donald Trump a zborurilor companiilor chineze cu destinaţia SUA, într-un context de tensiuni deja puternice între Beijing şi Washington.

Interdicţia, care va intra în vigoare la 16 iunie, ar urmări să răspundă refuzului autorităţilor chineze de a le permite companiilor aeriene americane să îşi reia activitatea în China în ciuda ieşirii din izolare, a anunţat miercuri Departamentul Transporturilor din SUA.

Companiile Delta Air Lines şi United Airlines şi-au suspendat în februarie şi în martie zborurile din şi spre China din cauza pandemiei de COVID-19 şi pentru a se conforma restricţiilor de călătorie anunţate la începutul lui februarie de către administraţia americană.

Ele vor să îşi reia activitatea în China în această lună şi au transmis în mai cereri în acest sens către autoritatea aviaţiei civile chineze.

Mihaela Rotari

Share