Andrian Candu: După 25 de ani de relații diplomatice, asistăm la o impulsionare a relațiilor moldo-turce
Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut o întrevedere cu omologul său, Președintele Marii Adunări Naționale a Republicii Turcia, Ismail Kahraman, potrivit unui comunicat de presă.
Părțile au vorbit despre intensificarea cooperării celor două state și despre aprofundarea colaborării interparlamentare moldo-turce în cadrul organizațiilor internaționale.
Șeful legislativului de la Ankara a apreciat dezvoltarea ascendentă a relațiilor moldo-turce, dar și colaborarea dintre administrația centrală de la Chișinău și UTA Găgăuzia în cadrul Grupului de lucru pe platforma parlamentară. “Găgăuzia este teritoriul Republicii Moldova. Noi oferim și vom oferi sprijin regiunii UTA Găgăuzia pentru integrarea ei în Republica Moldova și contribuția ei la dezvoltarea întregii țări.”, a spus Speakerul de la Ankara.
Kahraman a salutat extinderea Zonei Economice libere “Valkaneș”, ceea ce va atrage investitorii în regiunea Găgăuzia și, prin urmare, va spori creșterea economică. Părțile au discutat și despre extinderea Acordului bilateral de Liber Schimb, intrat în vigoare la sfârșitul anului trecut, în domeniul serviciilor.
“Avem potențial de creștere a investițiilor în Republica Moldova până la un miliard de dolari.”, a declarat Speakerul turc. Cei doi oficiali au vorbit și despre posibilitatea de a deschide în țara noastră o bancă comercială turcă. În vederea sporirii relațiilor economice și comerciale, Ismail Kahraman a declarat că Turcia susține instituirea unui Birou comercial-economic în cadrul Ambasadei Republicii Moldova, care va avea reprezentanțe la Istanbul și Ankara.
“Deși nu avem granițe comune, noi vedem în Republica Moldova un vecin. În baza acestei vecinătăți, vrem să dezvoltăm și mai mult relațiile.”, a declarat Kahraman.
La rândul său, Speakerul Andrian Candu a declarat că „după 25 de ani de relații diplomatice în Moldova și Turcia, asistăm la impulsionarea acestora pe toate dimensiunile: comercială, economică, culturală și politică.”
Șeful legislativului de la Chișinău i-a mulțumit omologului său pentru sprijinul pe care Republica Turcia îl acordă țării noastre și, în special, regiunii Găgăuzia, care nu se rezumă doar la relații diplomatice. Prin intermediul Agenției Turce pentru Cooperare și Coordonare (TIKA), țara noastră a primit asistență financiară și tehnică în valoare de 33 milioane de dolari SUA, pentru implementarea proiectelor în domenii precum ocrotirea sănătății, educație și mediu.
Andrian Candu l-a invitat, la rândul său, pe Ismail Kahraman să viziteze Chișinăul.
Președintele Parlamentului, însoțit de Președintele Adunării Populare a UTA Găgăuzia, Vladimir Cîssa și o Delegație parlamentară, se află în aceste zile la Ankara într-o vizită oficială, la invitația omologului său Ismail Kahraman.
Mihaela Rotari
Într-adevăr, se observă chiar clar cum relațiile moldo-turce se ridică la alt nivel, probabil asta e din cauza unor guvernări mai serioase, care acordă o importanță mai mare colaborării dintre ambele state.
Ceea ce ar fi și normal. Pentru că acum Moldovei îi trebuiesc parteneneri din orice parte.