Alegeri în Ucraina: După numărarea a peste 50% din voturi, Zelenski şi Poroşenko se menţin pe primele două poziţii

Alegeri în Ucraina: După numărarea a peste 50% din voturi, Zelenski şi Poroşenko se menţin pe primele două poziţii

Actorul Volodimir Zelenski şi preşedintele în exerciţiu al Ucrainei, Petro Poroşenko, se menţin pe primele două poziţii la alegerile prezidenţiale de ieri, după numărarea a puţin peste 50% din voturi.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), Zelenski a obţinut 30,2%, în timp ce Poroşenko, cu 16,7% din voturi, este cu peste 13 procente în spatele rivalului său.

Voturile primite de popularul actor au confirmat prognozele, sondajele de opinie indicându-l de la finalul lui ianuarie pe prima poziţie, relatează agerpres.ro. „Este doar primul pas spre victorie”, a spus Zelenski.

Fostul premier Iulia Timoşenko este marea învinsă în aceste alegeri, deoarece cu 13, 11% din voturi nu va putea intra în turul doi al prezidenţialelor, care se va desfăşura pe 21 aprilie.

În prima sa apariţie, Poroşenko a spus că a înţeles „semnalul pe care societatea l-a dat guvernului” şi că împărtăşeşte „dorinţele de schimbare” ale ucrainenilor sub 30 de ani, într-o chemare clară către alegătorii lui Zelenski de a-l sprijini în turul doi.

Potrivit CEC, care a arătat că nu s-au produs incidente grave în ziua scrutinului, 62,71% din ucraineni au participat la vot duminică. Peste 34 de milioane de ucraineni au fost chemaţi la urne, însă circa cinci milioane de locuitori din teritoriile controlate de separatiştii ruşi în regiunile Doneţk şi Lugansk nu şi-au putut exercita dreptul de vot.

Mihaela Rotari 

Share