Ajax – Juventus 1-1. Ronaldo a ajuns la al 125-lea gol în Champions League

Ajax – Juventus 1-1. Ronaldo a ajuns la al 125-lea gol în Champions League

Revenirea lui Ronaldo a avut doar pe jumătate efectul scontat. Portughezul a marcat pentru Juventus în deplasarea de la Amsterdam, însă turul sferturilor de finală s-a încheiat egal. Ajax a avut cele mai mari ocazii ale meciului de pe Johann Cruyff Arena.

Cu Cristiano Ronaldo revenit pe teren, Juventus a tremurat în prima repriză a meciului de la Amsterdam. Parada senzaţională a lui Szczesny la şutul lui Ziyech a salvat campioana Italiei. Ajax a continuat sa atace, iar Van de Beek a ratat incredibil, relatează digisport.ro.

Cu un minut înainte de pauză, combinaţia dintre Cancelo şi Ronaldo, finalizată de portughez (al 125-lea gol în Ligă) a făcut şah-mat defensiva lăncierilor.

Ajax-Juventus 1-1, Ronaldo și respectiv Neres au marcat golurile

Pasator la golul lui Juve, Cancelo a greşit grav în primele secunde ale părţii secunde. David Neres a profitat de eroare şi a reuşit egalarea. Gazdele au mai fost de două ori aproape să înscrie. Mai întâi, Tagliafico a şutat pe lângă, pentru ca Szczesny să se opună în faţa lui Ekkelenkamp.

Ajax a avut apoi noroc: cu 5 minute înainte de final, Douglas Costa a trimis mingea în bară şi meciul s-a încheiat 1-1.

Mihaela Rotari 

Share