Aceasta e cea mai scurtă fustă purtată de Carmen Iohannis

Aceasta e cea mai scurtă fustă purtată de Carmen Iohannis

Carmen Iohannis și-a arătat picioarele în toată splendoarea, la Sibiu!

Încă de la prima sa apariție în public ca Primă Doamnă, Carmen Iohannis a fost criticată persoane mai mult sau mai puțin avizate pentru ținutele pe care le alege, dar mai ales pentru lungimea fustelor și rochiilor sale. Soția președintelui Klaus Iohannis nu face însă rabat când vine vorba de ținutele care îi plac și o avantajează.

Mai în glumă, mai în serios, toți cei care au criticat-o ar fi făcut infarct dacă ar fi văzut-o ieri pe Prima Doamnă la Sibiu, ȋn tribune la turneul de tenis Pamira Open 2015, pentru a-l susține pe sibianul Victor Cornea, care a jucat ȋn primul tur al competiției. Aceasta doar ce își teminase propriul antrenament la tenis, sport pe care îl practică doar de o jumătate de an, așa că nu a mai avut timp să își schimbe echipamentul. Soția președintelui a purtat un tricou de sport și o fustă scurtă de tenis, care îi lăsa la vedere picioarele lungi atunci când s-a așezat în tribune.

Prima Doamnă a asistat la meci alături de finul și instructorul de tenis al familiei Iohannis, Marius Vecerdea. Acesta a declarat pentru Turnul Sfatului că soții Iohannis nu a jucat niciodată tenis ȋmpreună! „Mai durează cel puțin un an, până când Prima Doamnă poate să se apropie de un nivel ȋn care să joace tenis ȋmpreună cu domnul președinte. Tenisul e complicat ȋn primul an, primii doi ani se ȋnvață un pic mai greu „, a mărturisit Marius Vecerdea.

foto_Silvana_Armat_12_db5377147e foto_Silvana_Armat_2_4ee1245f7b foto_Silvana_Armat_4_26800a0efc foto_Silvana_Armat_9_8c2d7c57bd

Sursa: libertatea.ro

Share