A șaptea zi de război în Ucraina. Lupte grele în oraşele Harkov şi Herson

A șaptea zi de război în Ucraina. Lupte grele în oraşele Harkov şi Herson

Lupte grele au fost raportate în cursul nopţii de marţi spre miercuri în estul şi sudul Ucrainei, în a şaptea zi de la începerea invaziei militare ruse în ţara vecinã. Rusia a lansat paraşutişti la Harkov, al doilea oraş ca importanţă din Ucraina, în timp ce în capitala Kiev locuitorii se aşteaptã la o posibilã ofensivã. La Herson, ale cãrui intrãri erau deja controlate de forţele ruse, acestea din urmã au preluat în cursul nopţii controlul asupra gãrii şi portului, transmite OFICIAL, cu referire la AGERPRES.

 

ORA 9:06 Ucraina: Lupte grele în oraşele Harkov şi Herson, în a şaptea zi de la începerea invaziei militare ruse

Lupte grele au fost raportate în cursul nopţii de marţi spre miercuri în estul şi sudul Ucrainei, în a şaptea zi de la începerea invaziei militare ruse în ţara vecină, relatează media ucrainene, citate de DPA.

Relatări din oraşul estic Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, arată că forţele ruse au atacat un centru medical militar.

 


Foto: (c) SERGEY DOLZHENKO/EPA

Agenţia de presă UNIAN a informat că, în timpul confruntărilor, armata ucraineană a capturat şase tancuri ruseşti 5-80BWM.

Potrivit agenţiei de presă Ukrinform, în oraşul Herson, din sudul Ucrainei, tancurile ruseşti au tras asupra birourilor Serviciului de informaţii ucrainean SBU.

Anton Heraşcenko, consilier în cadrul Ministerului de Interne ucrainean, a evocat victime multiple în rândul civililor şi a spus că populaţia din Herson îşi apără oraşul folosind sticle incendiare. Conform presei locale, oraşul este încercuit de forţele inamice.

 

Foto: (c) SERGEY DOLZHENKO/EPA

Autorităţile locale au afirmat că soldaţii ruşi au ocupat portul şi gara, fiind raportate numeroase victime atât în rândul armatei ucrainene, cât şi al civililor.

Informaţiile nu au putut fi confirmate din surse independente.

 

ORA 09:01 Ucraina: Şefa diplomaţiei germane a făcut apel la ţările ONU să condamne invazia rusă  

 

Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a făcut marţi, în cadrul Adunării Generale a ONU, un apel către ţările membre pentru ca acestea să voteze în favoarea unei rezoluţii care să condamne invazia rusă în Ucraina, informează miercuri dpa.

„Acum cu toţii trebuie să alegem între pace sau agresiune, între dreptate sau voinţa celui mai puternic, între a acţiona sau a închide ochii” (la agresiune), a declarat Baerbock în timpul reuniunii de urgenţă a celor 193 de membri ai Adunării Generale a ONU, la New York.

Ea l-a acuzat pe ministrul de externe rus Serghei Lavrov de faptul că Rusia abuzează de puterea sa de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU şi a spus că războiul Rusiei „se bazează pe minciuni”.

 

ORA 08:30 Turcia: Ankara continuă să respingă trecerea navelor militare ruse prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele

 

Turcia a continuat să respingă accesul navelor militare ruse în strâmtorile Bosfor şi Dardanele, a anunţat marţi seară ministrul de externe turc Mevlüt Cavusoglu, într-o declaraţie la postul de radio Habertürk, potrivit DPA.

Conform Convenţiei de la Montreux din 1936, Turcia are controlul asupra celor două strâmtori care fac legătura între Marea Neagră şi Marea Mediterană. Deşi navele comerciale pot traversa liber strâmtorile pe timp de pace, navele militare sunt supuse anumitor restricţii.

 

ORA 05:43 Ucraina: Trupe aeropurtate ruse au aterizat la Harkov (armata ucraineană) 

 

Trupe aeropurtate ruse au aterizat la Harkov în cursul nopţii de marţi spre miercuri, a indicat armata ucraineană, făcând cunoscut că în oraşul din estul Ucrainei luptele sunt în curs de desfăşurare, notează AFP.

„Trupele aeriene ruse au aterizat la Harkov (…) şi au atacat un spital” local, a declarat armata ucraineană într-un comunicat pe reţeaua Telegram.

„Lupte sunt în curs între invadatori şi ucraineni”, potrivit comunicatului.

 

Foto: (c) SERGEY KOZLOV/EPA

 

ORA 05.30 Ucraina: Patru morţi după un atac aerian rus la Jitomir, victime şi la Harkov, inclusiv copii 

 

Patru persoane au murit când locuinţe din oraşul ucrainean Jitomir au fost lovite marţi de o rachetă de croazieră rusă care se pare că viza o bază aeriană din apropiere, a declarat Anton Geraşcenko, consilier al ministrului de interne ucrainean, pe canalul său Telegram, potrivit Reuters.

El a spus că toate clădirile rezidenţiale din apropierea bazei Brigăzii 95 Aeropurtate din Jitomir, la 120 de kilometri vest de capitala Kiev, au fost incendiate.
 

ORA 04:46  Ucraina: Peste 100 de răniţi în oraşul Mariupol, afirmă primarul

 

Peste 100 de locuitori au fost deja răniţi în raidurile aeriene ale Rusiei asupra oraşului-port Mariupol din sud-estul Ucrainei, potrivit primarului Vadim Boişenko, notează dpa.

„Numărul civililor răniţi creşte în fiecare zi”, a declarat miercuri în zori Vadim Boişenko pentru agenţia ucraineană de presă UNIAN.

„Astăzi sunt 128 de oameni în spitalele noastre. Medicii noştri nici măcar nu se mai duc acasă”, a adăugat el.

 

ORA 02:22 Belarus: Lukaşenko va desfăşura forţe suplimentare la frontiera cu Ucraina

 

Preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, a anunţat, marţi, că a ordonat desfăşurarea de forţe suplimentare în sud, la frontiera cu Ucraina, în a şasea zi a invaziei ruse în această ţară, notează AFP.

Elicoptere şi avioane militare, desfăşurate la Gomel, Baranovici şi Lunineţ, asigură în prezent securitatea acestei frontiere dintre două foste republici sovietice, a declarat Aleksandr Lukaşenko în cursulcadrul unei reuniuni a consiliului de securitate din Belarus, potrivit agenţiei naţionale de presă Belta.

 

Share