32 de imagini din viața poporului tuareg, unde domină matriarhatul, iar bărbații sunt lipsiți de drepturi
Tuareg- este unul din cele mai unice popoare din lume, reprezentanții căruia au un cu totul altfel stil de viață: aici de drepturi depline în societate se bucură reprezentatele sexului frumos, iar bărbații sunt nevoiți să dea capul în jos și să se mulțumească doar cu ce le este permis.
Atunci când ating majoratul, tinerii primesc de la tații lor un cuțit și un voal în spatele căruia își vor ascunde fața toată viața, și îl vor scoate doar în prezența soției sau amantei.
Femeile însă au parte de o altfel de viață socială: ele nu doar că nu-și acoperă fața, dar pot avea un număr nelimitat de amanți și legături sexuale până atunci când se vor căsători. Dar și atunci secretul vieții personale va fi păstrat cu sfințenie. Asta înseamnă că să intre în casa femeii sau să iasă de acolo, un bărbat poate doar la răsărit sau la apus.
Femeile tuareg sunt cele care fac averea, ele sunt proprietarele locuințelor, iar în caz divorț averea este împărțită la discreția lor. În general, drepturile și libertățile acestor femei, pot fi motiv de invidie pentru femeile din Europa.
Tuareg mai este numit și poporul albastru, din cauza culorii hainelor lor tradiționale. Acesta este unul din cele mai misterioase popoare africane.
Femeile tuareg sunt foarte respectate în societate
Bărbații își acoperă fața cu un voal special
După divorț, în mod tradițional copiii rămân cu mama. Această poză a fost făcută în decembrie 1967.
Majoritatea poporului tuareg crede în islam.
Poporul tuareg are o legendă că rădăcinele lor provin din matriarhatului legendarului și mare conducător al Reginei Sahara Ting Hin.
În anul 1925 au fost găsite aici femei bogate îngropate.
Fetițele din fragedă copilărie învață să citească și să scrie.
Poporul tuareg poartă foarte multe bijuterii.
Bărbații posedă artele marțiale, și nu le este frică de războaie. În plus, sunt comercianți foarte pricepuți.
Femeile sunt cele care păstrează moștenirea culturală, sunt inteligente și continuă tradiția folclorică.
Poporul Tuareg de mai bine de 1000 de ani aveau grijă de cămile.
Cămilele sunt necesare pentru traiul în Sahara.
Deseori cămilele sunt sigurul lucru care le revine bărbaților după divorț.
Părerea femeilor este apreciată de bărbați. Ei se sfătuiesc cu ele în tot ce fac.
Femeile, spre deosebire de bărbați nu poartă fața acoperită, deși deseori își acoperă părul.
În Africa trăiesc câteva milioane de reprezentanți tuareg, care sunt împărțiți în mai multe triburi.
Tuareg este singurul popor din lume, în care bărbații trebuie să-și acopere fața chiar și în sânul familiei.
O mare parte din alimentația oamenilor tuareg este compusă din lapte și produse lactate.
Pentru a câștiga atenția fetelor, un bărbat trebuie să aibă un talent poetic și să trimită poeme iubitei sale, iar ea trebuie să răspundă.
sursa: calatorul.net