Un expert dă de pământ cu reforma sistemului de integritate: „Colac peste pupăză…”

Un expert dă de pământ cu reforma sistemului de integritate: „Colac peste pupăză…”

Experta Centrului de Resurse Juridice, Nadejda Hriptievschi, susține că proiectul de lege care prevede liberalizarea capitalului şi amnistia fiscală şi, de fapt. dă peste cap pachetul de integritatea. Declarații în acest sens au fost făcute într-un interviu pentru Europa Liberă.

„Sunt necesare o serie de acte normative deja la nivel de implementare care urmau să fie elaborate de Autoritatea Națională de Integritate (ANI), dar ea nu este funcțională. În mod normal ar fi trebuit să fie elaborate şi consultate de Ministerul Justiţiei. Încă nu am văzut nici un act de acest tip. De aceea succesul reformei sistemului de integritate deocamdată rămâne doar pe hârtie, doar la nivel de adoptare de lege. Acțiunile de mai departe nu le putem califica drept succese”, a declarant ea.

Experta mai spune că, între timp, pe tot parcursul anului aproape că averile demnitarilor nu au fost verificate. „Am avut inclusiv în campania prezidențială situații când au fost în presă scrise mai multe informaţii despre diferiți candidați şi unii colegii ne întrebau şi ce face, pe cine sesizăm. Nu ai pe cine sesiza. Din păcate Comisia Naţională de Integritate (CNI) s-a autosuspendat, nu înțeleg de ce. Practic anul acesta nu am avut sistemul funcțional. Nu ştiu ce se întâmplă cu averi. Nu ştiu dacă se va reuşi să fie puse toate declaraţiile pe pagina web. Lucrurile stagnează”, a menționat Nadejda Hriptievschi.

Totodată, ea spune că, în mod normal ar fi trebuit să se implice mai multe instituții ca reforma să deruleze mai rapid.

„Colac peste pupăză vine proiectul de lege care prevede liberalizarea capitalului şi amnistia fiscală şi care de fapt dă peste cap pachetul de integritatea. Reduce la zero eficiența acestuia pentru că permite persoanelor care sunt subiecţi ai declarării averilor să declare acum orice inclusiv ceea ce nu declarase anterior sau ce declarase la o altă valoare. Dacă le declară până in aprilie 2017, atunci ANI nu va avea posibilitatea să le verifice. Ei nu vor purta absolut nici o răspundere pentru nedeclararea la timp sau declararea neadecvat a proprietăților. Proiectul de lege vine de la un câţiva deputaţi şi este indicatorul principal că atunci când au adoptat pachetul de integritate de fapt l-au votat pentru a fixa o îndatorire a Republicii Moldova faţă de obligațiile asumate în raport cu UE şli alţi parteneri şi nu pentru că chiar au vrut să creeze un sistem național de integritate efficient”, a explicat experta.

Specialista mai declară că, „acum proiectul acesta de lege de fapt taie orice creangă de sub piciorul ANI”. „Nu mai văd rostul să există o astfel de legislație dacă liberalizarea capitalului se promovează exact aşa cum este acum proiectul de lege”, a spus ea.

Mihaela Rotari

Share