OPINIE: Acţiunile cu caracter provocator al regimului separatist de la Tiraspol se vor intensifica

OPINIE: Acţiunile cu caracter provocator al regimului separatist de la Tiraspol se vor intensifica

Experţii de la Chişinău susţin că acţiunile cu caracter provocator al regimului separatist de la Tiraspol se vor intensifica odată cu înaintarea în campania electorală şi au chemat autorităţile de la Chişinău să dea dovadă de calm, dar şi să aplice legea în astfel de cazuri. Declaraţiile vin după ce marţi, la indicaţia liderilor de la Tiraspol, au fost săpate diguri pentru a bloca accesul în satul Doroţcaia. Opiniile experţilor au fost lansate în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”.

Fostul director interimar al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Valentin Dediu, susţine că administraţia secesionistă vrea să-i pedepsească astfel pe locuitorii din satul Doroţcaia pentru faptul că nu au trecut sub jurisdicţia acesteia, dar nu exclude şi faptul că digurile ar avea legătură şi cu politica Kremlinului, care urmăreşte blocarea accesului observatorilor internaţionali în regiunea transnistreană. „Nu trebuie să ne lăsăm atraşi în conflict, iar cetăţenii trebuie să conştientizeze şi să participe la scrutin, de care va depinde dezvoltarea de mai departe a ţării şi poate şi soluţionarea diferendului transnistrean”, a îndemnat Dediu.

Sergiu Musteaţă , decanul facultăţii de istorie a Universităţii pedagogice din Chişinău, consideră că săparea digurilor constituie o nouă palmă data locuitorilor din Doroţcaia pentru faptul că nu doresc să treacă sub jurisdicţia Tiraspolului şi face parte din procesul de testare a răbdării Chişinăului. „Ei ştiu că nu vor păţi nimic, iar acest lucru durează de mai bine de 20 de ani”, a declarat istoricul.

Expertul în drept internaţional, Vitalie Gămurari, este de părerea că incidentul de la Doroţcaia nu trebuie soluţionat pe cale armată şi a recomandat Procuraturii Generale să intenteze dosare penale asupra cazului respectiv.

Jurnalistul Valentin Buda crede că astfel de incidente vor dispărea odată cu înaintarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. „Uniunea Europeană oferă bani antreprenorilor din stânga Nistrului, iar tot mai mulţi locuitori de acolo solicită paşapoarte biometrice. De aceea, este necesar ca şi după scrutinul din 30 noiembrie să continue parcursul european al ţării”,a conchis jurnalistul.

sursa: IPN.md

 

Share