Mandatul Guvernului Leancă s-a încheiat

Mandatul Guvernului Leancă s-a încheiat

Mandatul Guvernului Leancă s-a încheiat marţi, 9 decembrie, odată cu validarea rezultatelor alegerilor parlamentare. Executivul în exerciţiu îndeplineşte numai funcţiile de administrare a treburilor publice până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, scrie IPN.

Principalele atribuţii ale Executivului în exerciţiu constau în a asigura transpunerea în viaţă a legilor, indiferent de domeniul reglementat de acestea, dar şi exercitarea funcţiei de conducere generală şi control asupra activităţii organelor centrale de specialitate. Guvernul în exerciţiu realizează programele de dezvoltare economică şi socială a ţării, asigură securitatea statului şi a cetăţenilor lui, îndeplinind funcţii de administrare a treburilor publice, întreprinde orice activitate de conducere şi gospodărire în chestiuni ce privesc întreaga societate.

În această perioadă, Guvernul aprobă hotărâri şi dispoziţii în vederea executării legilor şi poate aviza iniţiativele legislative. De asemenea, potrivit unor modificări făcute în lege în anul 2013, Executivul în exerciţiu poate elabora şi prezenta spre aprobare parlamentului proiectul legii Bugetului de stat.

Totodată, poate asigura securitatea internă şi externă a statului, poate semna acorduri internaţionale, atunci când semnarea acestora este necesară pentru executarea legilor adoptate de Parlament.

Pentru numirea unui nou Guvern, preşedintele ţării, după ce se va consulta cu fracţiunile parlamentare, trebuie să vină în faţa deputaţilor cu o candidatură la funcţia de premier. În termen de 15 zile de la numirea candidatului, acesta prezintă componenţa noului Guvern şi cu programul de guvernare pentru a primi votul de încredere din partea majorităţii deputaţilor aleşi.

Share