În dreptul concurentului electoral Patria va fi aplicată ştampila „Retras”

În dreptul concurentului electoral Patria va fi aplicată ştampila „Retras”

Comisia Electorală Centrală precizează că, în temeiul art. 46 alin. (7) din Codul electoral şi în conformitate cu decizia Curţii Supreme de Justiţie din 29 noiembrie 2014 (nr. 3ra-1651/14), în buletinul de vot pentru alegerile parlamentare de mîine, în dreptul concurentului electoral Partidul Politic „PATRIA”, va fi aplicată ştampila cu menţiunea „Retras”. Această sarcină va reveni funcţionarilor electorali din cadrul birourilor electorale ale secţiilor de votare.

Atenţionăm că, în cazul în care alegătorii vor aplica în buletinul de vot ştampila „Votat” în patrulaterul ce revine acestui concurent electoral, aceste buletine vor fi considerate nevalabile.

Amintim că pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, Comisia Electorală Centrală a tipărit 3 117 151 buletine de vot, dintre care 2407154 în limba română şi 709 997 în limba rusă.

Maria Roşca

Share