Declarație care-l face praf: “Este prematur să vorbim despre o reîntoarcere spectaculoasă a lui Leancă”

Declarație care-l face praf: “Este prematur să vorbim despre o reîntoarcere spectaculoasă a lui Leancă”

 Bloggerul Rodion Rusnac susține într-o postare că este prematur să se vorbească despre o revenire spectaculoasă a lui Iurie Leancă. Totodată, el a enumerat cinci motive motive care îi oferă această “doză de scepticism”.

“După ce Iurie Leancă a declarat în fața presei că părăsește rîndurile PLDM, multe voci deja prevestesc o revenire în forță a fostului Prim-Ministru în fruntea unui proiect politic independent. Mulți se declară optimiști și predispuși să susțină o viitoare inițiativă al lui Iurie Leancă. Există însă și un mare semn de întrebare dacă Iurie Leancă ar putea deveni ceea ce a fost Vlad Filat în 2009. În susținerea acestei ipoteze consemnăm perioada de guvernare a fostului prim-vicepreședintelui PLDM, care pe lîngă Semnarea Acordului de Asociere nu a fost una prea strălucită, din contra anume în acel interval de timp au fost comise serioase încălcări, abateri și infracțiuni economice . Există cîteva motive serioase care întăresc doza de scepticism, neîncredere și chiar opoziție față de un eventual partid politic condus de Iurie Leancă:

1. I.Leancă nu are susținerea necesară pentru crearea unui partid antipod PLDM-ului. În primul rînd nimeni nu sa grăbit să se alăture, înafară de E. Carpov, în al doilea rînd cine s-ar retrage dintr-o formațiune care se află la guvernare? ar fi absurd să-ți tai ramura de sub picioare.

2. I. Leancă nu poate învinui comuniștii de insuccesul propriu. Comuniștii au declarat faptul că nu vor vota candidatura propusă, cu toate aceasta, fostul prim-ministru a încercat să cerșească voturile, purtînd discuții cu aceștia. I. Leancă ar fi trebuit să i-a în calcul pericolul unor alegeri anticipate care ar fi reprezentat o adevărată catastrofă atît pentru partide pro-europene, cît și pentru țară. PD și PLDM nu sunt vinovate de faptul că liberalii s-au izolat și vin cu niște inițiative utopice iar comuniștii au devenit peste noapte euro-integraționiști.

3. Un viitor proiect politic, include în sine investiții serioase. Nu au analizat declarațiile de avere ale lui Iurie Leancă, dar sunt sigur de faptul că fără milioanele lui Vlad Filat, PLDM nu ar fi existat vre-o dată, deci nuștiu cum ar fi creat un nou PLDM ,,Reformator,,. Nuștiu dacă moldovenii noștri sunt într-atît de filantropi și generoși, mai ales pe fundalul deprecierii exteme a  valutei naționale.

4. Un partid politic se bazează în primul rînd pe personalitatea liderului. Nu am nici o îndoială de capacitățile manageriale ale lui I. Leancă, dar în același timp sunt absolut sigur că majoritatea dintre noi au memorat 2 mari ,,realizări,,  ale guvernului Leancă:n – Concesiunea Aeroportului – Privatizarea Băncii de Economii și cauzarea unui prejudiciu estimat la circa 27 miliarde de lei. Intenționat sau la comandă, dar daunele cauzate statului în urma acestor două acțiuni au umbrit meritele Guvernului condus de I. Leancă.

5. Un ultim motiv de îndoială într-un viitor politic administrat de Iurie Leancă ține de precedentele care au existat. Desprinderile de la partidele-mamă ( PLR, PCR), chiar și proiectele eșuat ale lui M. Godea, I. Roșca denotă lipsa de reacție a opiniei publice la astfel de mișcări  (ne) inspirate al unor politicieni  marcanți,  care nu au reușit totuși să revină în aceiași intensitate pe arena politică.

În final sunt de părerea că este prematur de a vorbi despre o reîntoarcere spectaculoasă al lui Iurie Leancă. Chiar dacă acest lucru se va întîmpla, succesul viitorului partid politic depinde de persoanele ce se vor alătura și vor susține inițiativa fostului prim-ministru. Se spune că după război apar eroii. Unul dintre ei îl știm, este Iurie Leancă, unde sunt însă ceilalți ….. ???”,  se întreabă bloggerul.

Amintim că, ex-prim-ministrul Iurie Leancă a anunțat recent, că va lansa un nou proiect politic.

Doina Secrieru

Share