Vitalie Vrabie: Combaterea contrabandei cu țigarete rămâne a fi unul dintre obiectivele de bază ale Serviciului Vamal
Directorul General al Serviciului Vamal Vitalie Vrabie a participat ieri la București, la Conferinţa internaţională privind combaterea traficului ilicit cu ţigarete, organizată de către Direcţia Generală a Vămilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală din România, potrivit unui comunicat de presă.
La eveniment au participat conducători și experți ai administraţiilor vamale din România, Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Ucraina, Franţa, Norvegia, Marea Britanie, consilierul de rang înalt în domeniul vamal al Misiunii UE de Consiliere în Politici Publice pentru Moldova (EUHLPAM), reprezentanţi ai EUBAM şi SELEC, precum şi ai marilor producători de ţigarete din România (Japan Tabacco International, British American Tobacco și Philip Morris International).
În cadrul Conferinţei au fost discutate aspecte privind cooperarea transfrontalieră a administraţiilor vamale din regiune, fiind prezentată totodată analiza Operaţiunii „SCUT” care s-a derulat în luna februarie 2017, concretizată prin descoperiri şi confiscări substanţiale de ţigarete, fiind protejate interesele economice şi financiare ale Uniunii Europene şi ale statelor participante la operațiune.
Totodată, reprezentanții delegației Serviciului Vamal al Republicii Moldova au relatat despre eforturile depuse și evoluțiile înregistrate de către autoritatea vamală moldovenească în domeniul combaterii traficului ilicit cu produse din tutun, fiind prezentate date statistice și rezultate ale studiilor aferente acestui capitol.
Astfel, potrivit datelor din gestiune, urmare a eficientizării activității antifraudă, pe parcursul anului precedent au fost reținute în total peste 4,5 mln de țigarete nedeclarate, înregistrându-se astfel o creștere de 2,2 ori a numărului de țigarete depistate față de anul 2015, când au fost reținute circa 2 mln. O ascendență semnificativă este consemnată și pentru primele două luni ale acestui an, fiind depistate circa 2,5 mln țigarete nedeclarate, de 3 ori mai mult comparativ cu perioada corespondentă a anului trecut, pe parcursul căreia au fost confiscate cca 850 mii de țigarete.
De asemenea, conform ultimelor studii ale companiei de cercetare Novel Research, în anul 2016, ponderea produselor de tutungerie provenite din Republica Moldova în comerțul ilicit din România s-a redus cu circa 17p.p. ajungând la 14,9%, comparativ cu 31,7% înregistrate în 2010.
”Rezultatele obținute pe acest palier denotă angajamentul Serviciului Vamal de a lupta prin toate instrumentele posibile cu fenomenul traficului ilicit cu țigarete, infracțiune care atentează nu doar la securitatea economică a statelor afectate de acest flagel, dar și la sănătatea consumatorilor, prin prisma riscului procurării unor produse contrafăcute, neconforme cerințelor stabilite. Iată de ce combaterea contrabandei cu țigarete rămâne a fi unul dintre obiectivele de bază ale Serviciului Vamal al Republicii Moldova, care prin mecanismele și parteneriatele instituite reușește să descurajeze tentativele de acest gen.”, a menționat în intervenția sa Vitalie Vrabie.
La rândul său, Dorel Fronea Vicepreședinte ANAF, coordonator al structurilor vamale din România a subliniat faptul că: „Evenimentul organizat reprezintă încă o dovadă că obiectivul autorității vamale din România de a deveni pilon de stabilitate în cooperarea vamală transfrontalieră în regiune prinde contur, iar combaterea traficului ilicit cu țigarete va reprezenta în continuare prioritatea zero a Vămii Romane”.
În cadrul conferinței Vitalie Vrabie și Dorel Fronea au convenit asupra organizării în luna aprilie curent la Iași a întrevederii în format extins a ambelor autorități vamale pentru discutarea întregului spectru de subiecte actuale ale colaborării bilaterale.