Vicepremieurul Candu a bătut obrazul celor de la ANRE!
Viceprim-ministrul Andrian Candu, ministru al Economiei a avut o întrevedere cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Discuțiile s-au axat pe subiectul ce ține de prețul petrolului pe piața internă.
Ministrul le-a cerut responsabililor de la ANRE să supravegheze modificările întreprinse de petroliști și să semnalizeze la timp cazurile de abuz din partea acestora.
Mai mult, Andrian Candu a solicitat informații și analize detaliate pentru ca statul să poată interveni în situațiile în care petroliștii au încălcat legislația.
De asemenea, ministrul le-a cerut reprezentanților ANRE să propună modificări legislative ce le-ar permite să emită în mod direct pedepse pentru petroliștii care nu respectă legea.
La rândul lor, reprezentanții ANRE l-au informat pe ministru că pe parcursul săptămânii viitoare vor fi organizate mai multe ședințe ale grupurilor de lucru pentru ajustarea Metodologiei formării și aplicării prețurilor petroliere.
Maria Roșca