Vicepremier: Numărul cetățenilor care se vor întoarce în țară depinde de schimbările ce se produc aici

Vicepremier: Numărul cetățenilor care se vor întoarce în țară depinde de schimbările ce se produc aici

Dorim o colaborare între Guvern și Diasporă pentru dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova” a declarat ieri Viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministrul Economiei și Infrastructurii în cadrul evenimentului ”Ziua ușilor deschise pentru Diasporă la Guvern”, care se desfășoară la Chișinău, în perioada 18-20 august 2017.

În acest sens, prin aprobarea Strategiei naționale „Diaspora-2025”, Guvernul își asumă rolul de promotor şi apărător al drepturilor fiecărui cetățean, precum şi de mobilizare a diasporei. ”Evenimentul de astăzi constituie o platformă excelentă pentru desfășurarea unui dialog deschis şi constructiv între Guvern și Diasporă și o oportunitate excelentă de dezvoltare a relațiilor reciproce. Aceste întâlniri ne ajută să cunoaștem problemele cu care se confruntă diaspora și să găsim soluții aici acasă pentru concetățenii țării noastre”, a mai declarat Vicepremierul Octavian Calmîc.

Guvernul și-a stabilit ca obiectiv principal creșterea bunăstării, siguranței și calității vieții cetățenilor, în special prin dezvoltarea economiei naționale și facilitarea creării locurilor de muncă bine plătite, garantarea supremației legii, asigurarea securității personale, prestarea serviciilor publice accesibile, asigurarea protecției sociale, pentru ca cetățenii să resimtă rezultatele schimbărilor care au început să se producă în țară. În acest sens, implementarea angajamentelor ce rezultă din parcursul european constituie cea mai sigură modalitate de modernizare a țârii sub aspect politic, economic, social. Iar prin consolidarea interacțiunii cu Diaspora obținem un sprijin prin care putem transmite mesajul nostru către concetățenii noștri de peste hotare şi comunitatea internațională, a specificat Octavian Calmîc.

Republica Moldova este unica țară care oferă posibilități de comerț liber atât pe piața comunitară europeană, cât și cea din spațiul CSI, datorită semnării  Acordurilor de liber schimb cu Uniunea Europeană și Comunitatea Statelor Independente. Astfel, Moldova a devenit un pod de legătură dintre vest și est, lucru care facilitează circulația liberă a mărfurilor, creșterea schimburilor comerciale dinte diferiți parteneri. La fel, și semnarea unor acorduri similare cu alte state din alte regiuni oferă noi oportunități de exporturi pe diverse piețe.

De asemenea, ministrul Economiei și Infrastructurii a menționat că Guvernul Republicii Moldova  are ca prioritate implementarea a mai multor proiecte și inițiative orientate spre fructificarea potențialului moldovenilor de peste hotare, prin eliminarea barierelor birocratice pentru dezvoltarea sectorului privat, valorificarea resurselor financiare obținute de către cetățenii țării peste hotare, precum și crearea de noi locuri de muncă pentru a asigura un trai decent în Moldova. ”Noi dorim să creăm un mediu de afaceri prietenos, ca fiecare persoană care vrea să-și deschidă o afacere, să beneficieze de un sistem de reglementare a activității de întreprinzător funcțional și eficient. În acest sens, statul a inițiat o reformă amplă în domeniul reglementării businessului, în special pentru a elimina practicile de intervenție nejustificată a organelor de control, reduce barierele de deschidere a afacerii și obținerea actelor permisive. În urma reformei planificăm reducerea cheltuielilor, simplificarea procedurii de reglementare și eficientizarea activității instituțiilor de stat abilitate cu funcții de control” a specificat Octavian Calmîc.

În acest context, continuă implementarea Programului de atragere a remitențelor în economie ”PARE 1+1”. Recent, Guvernul a aprobat majorarea cuantumului de finanțare nerambursabilă de la 200 mii lei la 250 mii lei. Cu suportul partenerilor de dezvoltare, din momentul lansării Programului, au fost oferite aproximativ 141 milioane lei sub formă de granturi, fiind susținuți circa 950 de persoane care doresc să-și dezvolte o afacere. Beneficiarii Programului ”PARE 1+1” au efectuat investiții în economiei în sumă de circa 335 milioane lei. În rezultat, au fost create peste 2500 de locuri de muncă.

Totodată, sunt depuse eforturi pentru dezvoltarea rețelei naționale de parcuri industriale și Zone Economice Libere, care reprezintă un instrument eficient al sectorului industrial în vederea creării unui mediu favorabil pentru reîntoarcerea moldovenilor acasă. Actualmente, pe teritoriul țării își desfășoară activitatea șapte Zone Economice Libere, care au creat locuri de muncă decente pentru mai bine de nouă mii persoane, iar în cele zece Parcuri Industriale activează circa 2 mii 500 de persoane. De asemenea, Ministerul Economiei și Infrastructurii a lansat Programul ”Femei în afaceri”, o nouă inițiativă de susținere financiară destinată femeilor antreprenoare. Concomitent, Guvernul elaborează un instrument de finanțare pentru tinerii cu idei inovative de a-și lansa afaceri în zonele rurale – ”Start-up Moldova”. ”Suntem conștienți ca dezvoltarea capitalului uman contează, deoarece bunăstarea unei țări este direct proporțională cu nivelul de educare, pregătire profesională a cetățenilor săi”, a menționat ministrul Calmîc.

În final, Vicepremierul Octavian Calmîc a concluzionat că numărul cetățenilor care se vor întoarce în țară depinde în mare măsură de schimbările care se produce aici acasă în Moldova. ”Încurajez implicarea Diasporei pentru dezvoltarea și modernizarea Moldovei, iar Guvernul Republicii Moldova va continua să întreprindă toate măsurile necesare pentru a crește bunăstarea și calitatea vieții cetățenilor țării”, a adăugat Viceprim-ministrul Octavian Calmîc.

Doina Secrieru

Share