Viceministru: Agricultorii au diverse posibilități de a obține finanțare pentru a pune în aplicare proiectele de dezvoltare
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în parteneriat cu Misiunea Înalților Consilieri UE, au organizat la 17 martie 2017, masa rotundă cu genericul „Îmbunătățirea condițiilor de muncă și a standardelor de viață în zonele rurale din Moldova, abordată în cadrul mesei rotunde. Dezvoltarea rurală – perspective”, care a întrunit peste 80 participanți naționali și internaționali, reprezentanți ai adminsitrației publice, mediului academic, dar și asociațiilor de producători agricoli, potrivit unui comunicat de presă.
În mesajul său de salut, viceministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Iurie Ușurelu, a menționat că agricultorii au diverse posibilități de a obține finanțare pentru a pune în aplicare proiectele de dezvoltare în zonele rurale, pentru a le face cu adevărat înfloritoare, exprimând, în acest sens, gratitudinea pentru suportul oferit.
La rândul ei, Iva Stamenova, manager proiecte în domeniul agriculturii din cadrul Delegației Uniunii Europene la Chișinău, a subliniat că politica de dezvoltare rurală este una foarte complexă, având tangențe cu mai multe domenii, iar UE acordă suport în acest sens atât prin intermediul fondurilor ENPARD, cât și consiliere strategică prin intermediul Misiunii Înalților Consilieri.
La rândul ei, Snezhana Blagoeva, Înalt Consilier UE în domeniul dezvoltării rurale și agriculturii, a subliniat importanța elaborării politicilor de dezvoltare rurală, pentru a putea pe deplin profita de potențialul acestora: „Actualmente, zonele rurale se confruntă cu constrângeri mai mari decât cele urbane, totodată, acestea au un potential enorm în materie de resurse naturale,patrimoniu cultural și oportunități de afaceri, care urmează să fie valorificat.”
De asemenea, au dat curs invitației de a participa în cadrul mesei rotunde, directorul Serviciul Național de Consultanță în Agricultură, IDIS Viitorul, precum și alți specialiști din Bulgaria. Aceștia și-au împărtășit experiențele/analizele privind condițiile de muncă și a standartelor de viață în zonele rurale atât în Republica Moldova, cât și peste hotare.
Discuțiile mesei rotunde s-au axat pe subiecte precum politica Uniunii Europene de dezvoltare rurală și importanța pentru dezvoltarea zonelor rurale și agriculturii, prioritățile-cheie ale programului de dezvoltare a zonelor rurale, experiența statelor membre UE în implementarea politicii de dezvotlare rurală, parametrii economici pentru dezvoltarea zonelor rurale și agriculturii în Moldova ș.a.
Maria Roșca