Rutele permanente de zbor pe itinerarul Chișinău-Dubai ar putea fi reluate

Rutele permanente de zbor pe itinerarul Chișinău-Dubai ar putea fi reluate

Extinderea relațiilor în domeniul aviației civile, precum și posibilitatea reluării rutelor permanente de zbor pe itinerarul Chișinău-Dubai au fost discutate de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, cu conducerea Autorității naționale pentru aviația civilă din EAU și a Companiei Fly Dubai, potrivit unui comunicat de presă.

În cadrul discuțiilor, vicepremierul Octavian Calmîc a menționat că tema respectivă a fost susținută și de omologul său emiratez, Sultan Bin Saeed Al Mansoori, deoarece impulsionarea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite pe toate dimensiunile, inclusiv comercial-economică, turism, cultură, etc, necesită stabilirea unor rute directe și permanente, care ar permite oamenilor de afaceri, de cultură, diferitor experți, dar și cetățenilor simpli, să circule rapid și direct, eliminând câteva escale existente la moment.

În context, Omar bin Ghaleb, vicedirectorul general al Autorității naționale pentru aviația civilă din EAU a menționat că după discuțiile miniștrilor economiei al Republicii Moldova și EAU în februarie curent la Chișinău, cele două entități naționale din domeniu au stabilit contacte directe pentru a dezvolta relațiile bilaterale și examina posibilitatea reluării rutelor directe. Vicepremierul Octavian Calmîc a fost informat că următoarea rundă de negocieri este preconizată pentru 26 aprilie curent, la Abu Dhabi și există toate premisele pentru reluarea rutelor permanente către sfârșitul anului 2017.

La rândul său, conducerea Fly Dubai a comunicat că va face un studiu de fezabilitate privind sustenabilitatea economică a reluării zborurilor către Republica Moldova, precum și conjunctura regională, în acest scop fiind planificate pentru perioada imediat următoare vizitele conducerii și experților întreprinderii pentru familiarizare cu situația la fața locului. În cadrul dialogului, Hamad Obaidalla, directorul comercial al companiei Fly Dubai a rugat ca partea moldovenească să examineze posibilitatea oferirii unor facilități la sol în Aeroportul Internațional Chișinău, lucru care ar permite evitarea unor costuri la etapa inițială a proiectului.

Reprezentanții celor două entități emirateze au apreciat decizia autorităților din Republica Moldova privind eliminarea regimului de vize pentru cetățenii unor state, inclusiv EAU, fapt care va contribui, în opinia lor, la majorarea fluxului de pasageri între cele două state.

Amintim că, vicepremierul Octavian Calmîc efectuează o vizită de lucru în EAU în perioada 1 – 5 aprilie curent, în cadrul căreia are preconizate un șir de întrevederi atât cu oficiali din Emiratele Arabe Unite, cât și cu participanții la Conferința Internațională „Annual Investment Meeting” cu genericul „Investițiile internaționale – calea spre competitivitate și dezvoltare”.

Doina Secrieru

Share