Programul pilot ”Femei în Afaceri” va fi lansat în acest an. Vezi detalii!
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) va lansa anul curent Programul pilot ”Femei în Afaceri”, destinat femeilor din zonele rurale și celor care dețin afaceri. Declarația a fost făcută astăzi de directorul general al ODIMM, Iulia Iabanji, în cadrul ședinței Consiliului de Coordonare al instituției, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit Iuliei Iabanji, de oportunitățile programului, care completează activitatea PARE 1+1, Fondului de Garantare a Creditelor și Programului Național de Abilitare Economică a Tinerilor, vor beneficia peste 400 de femei. ”Programul oferă o abordare integrată în 3 etape pentru a susține femeile în afaceri, care vizează necesitățile de dezvoltare a afacerilor la fiecare etapă de dezvoltare – suport în inițierea afacerii, suport pentru afacerile nou-create și afaceri în creștere”, a specificat Iabanji.
Prezentând Programul de dezvoltare Strategică pentru anii 2016 – 2018, directorul general al ODIMM, a accentuat că acesta stabilește direcțiile strategice de dezvoltare a organizației pe termen mediu și are drept scop diversificarea și eficientizarea instrumentelor de suport al sectorului întreprinderilor mici și mijlocii.
Analizând activitatea ODIMM, președintele Consiliului de Coordonare, viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministrul Economiei, a accentuat că în procesul de implementare programelor de modernizare a economiei naționale, adoptate de Guvernul Republicii Moldova, instituția are o misiune foarte importantă, deoarece prin proiectele gestionate contribui la creșterea performanței și nivelului de competitivitate a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, contribuind la dezvoltarea economică durabilă a țării și la crearea de noi locuri de muncă.
”Astăzi întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova constituie peste 97 la sută din numărul total de întreprinderi, dar eficiența economică, comparativ cu alte state, este relativ redusă, generând venit din vânzări de aproape 32% din totalul venituri pe economie. Reieșind din situația dată concludem că acest sector rămâne a fi unul vulnerabil la incertitudinile mediului economic și politic. Deci, una din prioritățile noastre, în primul rând a ODIMM, trebuie să fie acordarea suportului multidimensional pentru aceste întreprinderi pentru creșterea performanțelor și a nivelului de competitivitate a lor”, a accentuat ministrul Octavian Calmîc.