Problema investitorilor din ZEL Bălți privind exportul deșeurilor industriale, soluționată
Ministerul Economiei a soluționat problema investitorilor din ZEL Bălți, care, din septembrie, trebuiau să obțină licență pentru exportul deșeurilor industriale. Subiectul a generat discuții după ce Ministerul Mediului, care antrerior elibera notificări pentru exportul deșeurilor de producție, a solicitat de la agenții economici licență pentru această operațiune.
Problema a fost soluționată în cadrul grupului de lucru, creat sub egida viceministrului Economiei, Vitalie Iurcu, cu participarea reprezentanților Ministerului Economiei, Camerei de Licențiere, Ministerului Mediului, ZEL Bălți. Astfel, s-a constatat că antreprenorii din ZEL Bălți, pot exporta deșeurile industriale, ce provin din procesul tehnologic fără a deţine licenţă.
Potrivit Grupului de lucru, în acest caz, exportul deșeurilor de cupru și cabluri metalice cu conținut de cupru nu constituie gen de activitate antreprenorială și nu cade sub incidența prevederilor Legii cu privire la activitatea de licențiere a activității de întreprinzător nr. 451 din 30.07.2001 și nu necesită obținerea unei licențe în acest sens. Iar, în conformitate cu art.7, pct.4 din Legea cu privire la Zonele Economice Libere, pe teritoriul acestora nu se aplică regimul de contingentare și licențiere la importul și exportul mărfurilor.
În acest context, Ministerul Economiei reiterează angajamentul său de a asigura, prin politicile sale, un mediu investițional confortabil pentru mediul de afaceri, așa încât Republica Moldova să devină o destinație atractivă pentru investiții. De aceea, instituția va continua implementarea tuturor măsurilor de ameliorare a condițiilor de afaceri în legătură cu simplificarea procedurilor, permiselor și a oricăror bariere birocratice împovărătoare.
Mihaela Rotari