Prioritatea Ministerului Economiei – promovarea legislației în domeniul DCFTA

Prioritatea Ministerului Economiei – promovarea legislației în domeniul DCFTA

Promovarea Legii cu privire la metrologie, a Legii privind supravegherea pieței și Strategiei de atragere a investițiilor pentru promovarea exporturilor 2016-2020 sunt prioritățile Ministerului Economiei în domeniul implementării Acordului de Asociere/DCFTA, menționate de viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, la ședința Comitetului de supraveghere a aplicării Acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană privind Programul de Suport al instituirii Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător în Republica Moldova (PSB ALSAC).

În cadrul ședinței a fost prezentată situația curentă privind implementarea DCFTA în Republica Moldova, a progreselor în realizarea strategiilor sectoriale, precum și lista viitoarelor acțiuni în acest domeniu. Astfel, în afară de promovarea inițiativelor legislative, membrii comitetului au recomandat un șir de acțiuni prioritare. Printre acestea se numără finalizarea implementării planurilor de achiziții și punerea în aplicare a procedurilor de control pentru Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, accelerarea procedurilor interne pentru semnarea contractelor cu aplicanții la programul PARE 1+1, precum și eliminarea barierelor la efectuarea achizițiilor necesare pentru incubatoarele de afaceri.

Totodată, s-a constat accelerarea procesului de implementare a acțiunilor, în special în ultimele luni. În context, liderul de proiect al AT DCFTA, Philip Santens, a menționat că dacă se va reuși aprobarea în lectură finală și publicarea legilor până la 31 martie curent, nivelul de implementare a matricei de politici se va ridica până la 76%, poziționând, astfel, Republica Moldova printre țările lider în implementare acțiunilor prin programul de suport bugetar.

Potrivit raportului privind situația curentă la implementare a matricei de politici, prezentat în cadrul ședinței, s-au evidențiat rezultate pozitive pe următoarele componente: îmbunătățirea aspectelor principale ale competitivității în domeniul infrastructurii calității (aprobarea programului de lucru privind serviciile de certificare a sectorului privat și liberalizarea evaluării conformității), în domeniul supravegherii pieței (consolidarea instituțională și întărirea capacităților APC și ANSA ), îmbunătățirea aspectelor principale ale competitivității (focus grupuri, ședințe, 3100 de oameni au participat la diferite evenimente privind competitivitatea, vizibilitatea și comunicarea ALSAC) ș.a.

 

Maria Roșca

Share