Principalele obiective ale Ministerului Economiei în sectorul energetic

Principalele obiective ale Ministerului Economiei în sectorul energetic

Principalele obiective ale Ministerului Economiei în sectorul energetic vizează asigurarea consumatorilor cu energie calitativă și la preturi rezonabile, sporirea securității energetice a țării, consolidarea eficienței energetice, promovarea utilizării surselor de energie regenerabile, precum și modernizarea infrastructurii energetice. Declarația a fost făcută ieri de viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, în cadrul celei de-a III-a Conferințe Internaționale  „Energetica Moldovei -2016. Aspecte regionale de dezvoltare”, organizată de Academia de Științe a Moldovei.

 Potrivit viceministrului Triboi, obiectivele în cauză pot fi atinse prin respectarea principiului competitivității și a unei piețe energetice liberalizate. ”Prin aderarea la Tratatul Comunității Energetice, Republica Moldova a făcut un pas decisiv spre alinierea regulilor sale de piață la standardele Uniunii Europene în domeniu energiei, angajându-se în transpunerea completă a acquis-ului comunitar în domeniul energetic, ce va avea drept rezultat sporirea securității energetice a țării”, a accentuat viceministrul Economiei.

 Referindu-se la rezultatele obținute în ultima perioadă de timp în domeniul dat, Valeriu Triboi a menționat, în primul rând, transpunerea în legislația națională a unor elemente ale Pachetului Energetic III, care au pus bazele pentru liberalizarea piețelor energiei electrice și gazelor naturale.

 ”Domeniul eficienței energetice și a energiei regenerabile, sunt o altă prioritate a politicii naționale – și în aceste domenii putem raporta alinierea la rigorile comunitare, prin aprobarea noii Legi cu privire la promovarea utilizării energiei din surse regenerabile”, a spus specificat Valeriu Triboi. Potrivit viceministrului Economiei, schema de suport pe care și-a propus-o Guvernul spre implementare deja a „agitat” comunitatea investitorilor care și-au confirmat la rândul lor, interesul și disponibilitatea investirii în primele parcuri eoliene și ferme fotovoltaice de scară industrială, aducând Republica Moldova în rândul statelor preocupate de schimbările climatice și reducerea impactului economiei naționale asupra mediului. 

Valeriu Triboi a mai menționat că o altă direcție prioritară pentru autoritățile naționale este infrastructura complexului energetic, fără modernizarea căruia nu poate fi implementat principiul unei dezvoltări durabile.

”Pe agenda Guvernului sunt un șir de proiecte de infrastructură, realizarea cărora ne va permite conectarea sistemului nostru energetic la cel român și, în mod evident, la cel european”, a accentuat viceministrul Economiei. În context, viceministrul Economiei a făcut o trecere în revistă a proiectelor de interconexiune a rețelelor de transport energie electrică și gaze naturale dintre două state, aflate în proces de implementare.

 Scopul conferinței, care se desfășoară la Chișinău în perioada 29 septembrie – 1 octombrie curent,  este de a asigura o platformă de dezbateri pentru mediul academic, specialiștii din sectorul energetic, reprezentanții instituțiilor de stat și non-guvernamentale în vederea identificării oportunităților de integrare regională a surselor disponibile de energie, dezvoltarea energiei regenerabile, majorarea eficienței energetice, etc.  În baza rezultatelor conferinței se planifică elaborarea unui set de recomandări, care să stea la baza viitoarelor documente de politici energetice, precum şi opțiuni de integrare în piaţa europeană de energie.

 

Mihaela Rotari

Share