Primul portal on-line de accesare a fondurilor europene disponibile pentru localitățile din RM și România – lansat

Primul portal on-line de accesare a fondurilor europene disponibile pentru localitățile din RM și România – lansat

Centrul de Drept și Inițiative Democratice (CDID) anunța lansarea primului portal on-line de accesare a fondurilor europene disponibile pentru localitățile din Republica Moldova și România – www.accesfonduri.eu.

Potrivit unui comunicat al CDID, în pragul lansării programelor operaționale comune UE – RM, primăriile din Republica Moldova și cele din România se pot asocia mai ușor în vederea obținerii finanțării europene prin prisma accesării granturilor transfrontaliere.

Astfel prin intermediul platformei  de accesare a fondurilor transfrontaliere europene –  www.accesfonduri.eu, autoritățile publice din Republica Moldova  pot solicita on – line un parteneriat sau înfrățilre cu o autoritate publică din spațiul european. Aceași opțiune fiind disponibilă și pentru autoritățile publice locale europene, care pot solicita un parteneriat cu primăriile din Republica Moldova.

În cadrul platformei sunt prezentate toate informațiile necesare despre fondurile europene disponibile autorităților publice locale din Republica Moldova, iar ținând cont de faptul că aceste finanțări au un caracter transfrontalier, fondurile disponibile prin cadrul acestor programe operaționale pot fi accesate doar prin intermediul unor proiecte comune, fiind nevoie de un parteneriat sau înfrățire cu autoritățile publice cantrale, regionale sau locale din UE.

În această ordine de idei, CDID, vine în ajutorul autorităților publice din Republica Moldova, lansând prima  platforma on-line de asociere / înfrățire și accesare a fondurilor transfrontaliere europene.  Procesul este unul simplist, în care solicitantul alege județul/ sau raionul dorit pentru asociere/ înfrățire și completează un formular, ce apare imediat ce a fost selectat județul/raionul.

 

Doina Secrieru

Share