Pentru anul 2017 bugetul total aprobat pentru învățământul primar și secundar general constituie 3,8 mlrd. lei

Pentru anul 2017 bugetul total aprobat pentru învățământul primar și secundar general constituie 3,8 mlrd. lei

Pentru a asigura transparența și a încuraja organele locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDI), dar și instituțiile de învățământ preuniversitar să publice bugetele, așa precum prevede cadrul normativ în vigoare, Ministerul Educației a examinat situația privind calcularea și aprobarea bugetului pentru cele 1240 de școli primare, gimnazii și licee din Republica Moldova. Datele arată că pentru anul 2017 bugetul total aprobat pentru învățământul primar și secundar general constituie 3,8 mlrd. lei, potrivit unui comunicat de presă.

Pentru 2017 consiliile locale au aprobat (cu excepția mun. Chișinău, care are buget provizoriu), un buget total de 3,2 mlrd. lei, mijloace financiare ce urmează să fie alocate școlilor pe parcursul anului curent. La acest buget se mai adaugă resursele din Componenta Unități administrativ-teritoriale (UAT) și cele de la Fondul pentru Educația Incluzivă.

La nivel național, pentru 2017 în Componenta UAT este aprobată suma totală de peste 233 mil. lei. Aceste mijloace financiare se repartizează școlilor în funcție de destinație și de necesitățile reale ale fiecărei instituții de învățământ. Din Componenta UAT pot fi acoperite cheltuielile pentru transportarea elevilor la și de la școală, pentru întreținerea elevilor în cămin (în cazul în care instituția dispune de cămin), pentru susținerea școlilor primare mici, școlilor cu statut de școală mică care nu poate fi închisă, pentru procurarea mijloacelor fixe și pentru reparații capitale. Conform situației din ianuarie curent, din cele 233,3 mil. lei (Componenta UAT), a fost deja distribuită pentru acoperirea cheltuielilor de transport al elevilor suma de 52 mil. lei.

Analiza datelor prezentate de OLSDI mai arată că majoritatea raioanelor respectă prevederile legale privind repartizarea mijloacelor financiare din Componenta UAT. Totuși, cu regret, există și raioane care încalcă regulile stabilite. De exemplu, în 2017 au alocat neregulamentar surse financiare semnificative raioanele Ungheni (2,5 mil. lei), Cahul (2,2 mil. lei), Ștefan Vodă (2,1 mil lei), Ialoveni (700 mii lei) și Florești (500 mii lei).

Pentru anul 2017, în Fondul pentru Educația Incluzivă (FEI), la nivel național, este aprobată suma de 54,7 mil. lei. Acești bani urmează să fie alocați școlilor în funcție de necesitate, pentru acoperirea cheltuielilor la salarizarea cadrelor didactice de sprijin și la întreținerea Centrelor de resurse.

Pe lângă mijloacele din bugetul calculat în bază de cost standard per elev și cele din Componenta UAT și FEI, școlile mai beneficiază de alocații suplimentare pentru alimentația elevilor (din treapta primară și din zona de securitate), studierea limbilor minorităților naționale, odihna de vară etc. Pentru 2017 suma alocațiilor suplimentare constituie 285,4 mil. lei.

În total, pentru învățământul primar și secundar general în anul bugetar 2017 sunt aprobate mijloace financiare în sumă de 3,8 mlrd. lei.

Menționăm că analiza datelor din teritoriu a arătat că toți actorii implicați au pus în aplicare prevederile stipulate în HG nr. 868 din 08.10.2014 privind finanţarea în bază de cost standard per elev a instituţiilor de învățământ primar şi secundar general din subordinea autorităţilor publice locale de nivelul al doilea.

Maria Roșca

Share