O misiune a FMI va efectua un studiu asupra activității Fiscului

O misiune a FMI va efectua un studiu asupra activității Fiscului

Misiunea de asistență tehnică a Fondului Monetar Internațional, în persoana dnei Maureen Kidd, se va afla într-o vizită de lucru la Serviciul Fiscal de Stat în perioada 18 – 30 mai 2017, potrivit unui comunicat de presă.

Misiunea este organizată în contextul Proiectului de administrare a veniturilor, finanțat de Regatul Țărilor de Jos. Scopul aflării oficialilor la Chișinău îl constituie evaluarea implementării reformei Serviciului Fiscal de Stat.

În cadrul celor 12 zile, misiunea va supune unui studiu structura actuală a SFS, modalitatea de organizare, identificând potențiale puncte slabe, venind, totodată cu recomandări de soluționare a lor. Pe parcursul misiunii, în cadrul SFS, vor fi organizate ședințe cu subdiviziunile structurale ale SFS din aparatul central și cele regionale.

Notă: Serviciul Fiscal de Stat beneficiază de asistența tehnică a Fondului monetar internațional în cadrul Proiectului de administrare a veniturilor, finanțat de Regatul Țărilor de Jos, începând cu luna august 2016 și care va avea finalitate în august 2019.

18601463_1484006798305620_829039007_n 18623075_1484006811638952_2077929526_n

Mihaela Rotari

Share