O delegație BERD va vizita R.Moldova, în vederea consolidării și extinderii cooperării
Viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministrul Economiei a avut astăzi o întrevedere cu Dimitri Gvindadze, șeful reprezentanței Băncii Europene pentru Reconstrucției și Dezvoltare în Moldova (BERD) și echipa sa, privind dinamica proiectelor aflate în derulare și extinderea cooperării prin lansarea unor noi parteneriate.
Ppotrivit unui comunicat de presă, părțile au discutat particularitățile implementării proiectelor finanțate de BERD, în special în domeniul eficienții energetice, infrastructurii, transporturi și calea ferată și identificarea propunerilor de îmbunătățire a procesului de monitorizare și coordonare a proiectelor în derulare, precum și aspectele pentru lansarea unor noi parteneriate.
Ministrul Economiei și Infrastructurii Octavian Calmîc a vorbit despre importanța asistenței acordate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea finalizării cu succes a proiectelor aflate în derulare și măsurile întreprinse în acest scop. De asemenea, Vicepremierul a precizat că Republica Moldova este deschisă pentru noi proiecte în toate sectoarele economiei naționale, având ca obiectiv bunăstarea și dezvoltarea țării.
Dimitri Gvindadze a reiterat disponibilitatea Băncii în susținerea principalelor proiecte de infrastructură în Republica Moldova și a anunțat despre vizita a mai multor reprezentanți BERD în Moldova în scopul extinderii cooperării cu țara noastră.
În acest context, Dlui Mattia Romani, Director Executiv BERD pentru Economie, Politică și Guvernare va întreprinde o vizită în țara noastră în perioada 25-27 septembrie curent, pentru a discuta aspectele Strategiei de cooperare dintre Republica Moldova și BERD pentru anii 2017-2022 privind dezvoltarea și creșterea economică.
Totodată, pe 23 octombrie curent va avea loc vizita unei delegații a Consiliului Director al BERD, care va constitui o platformă pertinentă pentru consolidarea cooperării dintre Moldova și BERD cât și aprobarea unor proiecte finanțate de Bancă, inclusiv pe domeniul eficienței energetice.
Strategia de Țară de cooperare dintre Republica Moldova și BERD pentru 2017-2022 urmează a fi aprobată de către BERD pe 9 noiembrie 2017.
Doina Secrieru
Poporul intelege ca aceste cooperari sunt spectrul de dezvoltare si inovare in domeniul economic industrial tot pentru proaperarea poporului.
Da delegatii de la rusi nu vin? Nu ne ajuta cu nimic? La ce se mai zbate Dodon pentru rusi daca astia mereu isi baga piciorul in Moldova?!