Moratoriu de 3 luni asupra controalelor efectuate de instituțiile din subordinea Ministerului Economiei
Potrivit unui comunicat de presă, timp de 3 luni Agenția pentru Protecția Consumatorilor, Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Tehnică a obiectelor Industriale Periculoase și Inspectoratul energetic de Stat nu vor efectua controale la agenții economici.
Pe parcursul moratoriului, aceste autorități vor desfășura activități de fortificare a capacităților instituționale, evaluare a riscurilor de corupție și elaborare a planurilor de integritate, instruiri, schimb de experiență ș.a.
Totodată, pentru monitorizarea implementării moratoriului asupra controalelor, la Cancelaria de Stat va fi instituită o linie verde pentru agenții economici, la care vor putea denunța controalele efectuate de organele statului cu funcție de control.