Moldova este prima țară din Parteneriatul Estic ce aderă la programul COSME
Uniunea Europeană şi Republica Moldova au semnat Acordul privind participarea Republicii Moldova la Programul pentru Competitivitatea Întreprinderilor şi a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii 2014 – 2020 (COSME). Astfel, Moldova devine prima țară – membră a Parteneriatului Estic ce aderă la COSME.
Acordul a fost semnat la Bruxelles, de către Ferdinando Nelli Feroci, Comisarul European pentru industrie și antreprenoriat şi Eugen Caras, Şeful Misiunii Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană.
Participarea la COSME, oferă Moldovei acces la diferite proiecte, cum ar fi Reţeaua Europeană a Întreprinderilor (Enterprise Europe Network)și reprezintă un nou pas în procesul de cooperare economică dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Programul va oferi asistență Moldovei pentru a dezvolta și spori competitivitatea sectorului ÎMM-urilor, astfel contribuind și la implementarea cu succes a Acordului de Asociere, cuprinzând și Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător Moldova – UE.
Odată cu semnarea Acordului COSME, Ministerul Economiei urmează să planifice activităţile aferente participării Republicii Moldova la program. Ministerul va informa părțile interesate la nivel național, va acorda sprijin actorilor eligibili pentru elaborarea unor propuneri de proiecte competitive la nivelul UE, va încuraja participarea experților în cadrul Comitetelor COSME etc.
Maria Roșca