Ministrul Economiei – la discuții cu șefa misiunii FMI

Ministrul Economiei – la discuții cu șefa misiunii FMI

Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, desemnat în calitate de conducător al Grupului de negociatori pentru participarea la negocierea noului Memorandum cu privire la politicile economice şi financiare între Guvernul Republicii Moldova şi Fondul Monetar Internațional (FMI), a avut o întrevedere cu misiunea Fondului, condusă de Ivanna Vladkova-Hollar.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul întrevederii au fost abordate problemele legate de situația macroeconomică, reformele structurale implementate de autoritățile Republicii Moldova pentru îmbunătățirea guvernării corporative, sistemului energetic, etc.

 În mod special a fost discutată situația din sectorul energetic și măsurile întreprinse de autoritățile de la Chișinău privind soluționarea problemelor legate de asigurarea cu energie electrică, gaze naturale și agent termic, modernizările de sistem pe aceste segmente.

 Octavian Calmîc și Ivanna Vladkova-Hollar au convenit asupra stabilirii unui contact permanent între Grupul de negociatori și Misiunea FMI, pe toată durata aflării experților în țara noastră,  pentru a eficientiza procesul de consultări în vederea elaborării unui proiect al Memorandumului cu privire la politicile economice şi financiare între Guvernul Republicii Moldova şi FMI.

 Misiunea Fondului Monetar Internațional se va afla în Republica Moldova în perioada 5 – 15 iulie 2016.

2 3

Doina Secrieru

 

Share