Ministerul Muncii și Protecției Sociale – în atenția Curții de Conturi
Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a examinat, la data de 16 iulie curent, Raportul auditului rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS) încheiate la 31 decembrie 2023.
Conform rapoartelor financiare auditate, patrimoniul gestionat de MMPS la situația din 31 decembrie 2023 a constituit 541,2 milioane lei, iar cheltuielile efective – 4,2 miliarde lei.
Ca urmare a auditării rapoartelor financiare consolidate ale MMPS pentru exercițiul bugetar încheiat la 31 decembrie 2023, CCRM a emis opinia de audit cu rezerve.
În cadrul ședinței au fost prezentate principalele deficiențe:
- auditul a fost limitat de a se expune asupra cheltuielilor totale în sumă de 3,3 miliarde lei, reflectate la contul „Prestații Sociale”, utilizate pentru acordarea compensațiilor cetățenilor în perioada rece a anului.
În context, se denotă că, deși a fost instituit cadrul normativ și cel instituțional, necesar pentru asigurarea creării și implementării sistemului informațional „Vulnerabilitatea energetică”, există unele rezerve ce au ținut în special de nerealizarea operațiunilor de interacțiune și schimb de date între acest sistem informațional și alte sisteme informaționale, care dețin date cheie referitoare la indicii ce determină plățile individuale destinate spre prevenirea și combaterea vulnerabilității energetice a populației, sporirea accesibilității energiei în rândul consumatorilor vulnerabili, etc;
- contul „Investiții în curs de execuție” a fost supraevaluat, iar contul ,,Clădiri” subevaluat cu 9 milioane 192,1 mii lei, ca urmare a necapitalizării investițiilor efectuate în clădirea administrată de către o entitate;
- netransmiterea la balanță a investițiilor efectuate de locatari, către locator a determinat subevaluarea contului „Mașini și utilaje” cu 346,1 mii lei, și valoarea contului ,,Clădiri” cu suma de 531,5 mii lei;
- valoarea contului „Active nemateriale” a fost supraevaluat cu circa 24 milioane 740,9 mii lei, ca urmare a necasării de către MMPS a 15 module nefuncționale din cele 21 existente în SIA „Asistența Socială”, cu valoarea de 36 milioane 388,8 mii lei;
- valoarea contului „Acțiuni și alte forme de participare în capital în interiorul țării” a fost diminuată, estimativ cu 18 milioane 935,9 mii lei aferente investițiilor în Centrul Republican experimental protezare ortopedie și reabilitare, ca urmare a neînregistrării integrale a investițiilor efectuate de MMPS în infrastructura instituției fondate, precum și a transmiterii în gestiune a clădirilor și terenurilor ce fac parte din domeniul public a proprietății statului.
Cu referire la cheltuielile aferente remunerării muncii, auditul a constatat că insuficiența mecanismelor instituționale de control intern în cadrul entităților auditate, a cauzat calcularea și achitarea neregulamentară a salariilor pentru unele persoane ce nu se aflau pe teritoriul Republicii Moldova și, respectiv, la locul de muncă, ceea ce a determinat cheltuieli nejustificate pentru remunerarea muncii în sumă de 69 mii lei de către MMPS, Inspectoratul de Stat al Muncii, Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă a angajat 10 unități de personal ce nu dețineau studii în domeniul social, medical, educațional sau alte domenii apropiate conform fișei de post, fiindu-le stabilit neconform salariul de funcție. Aceste circumstanțe au determinat plăți neconforme în sumă de 227,3 mii lei. De asemenea, managerul acestei entități, în anul 2023, a beneficiat de sporul cu caracter specific de 30%, stabilit pentru personalul medical în suma de 88,2 mii lei, în timp ce nu a exercitat astfel de atribuții.
MMPS în procesul de realizare a Proiectului „Acordarea asistenței tehnice pentru consolidarea sistemului de protecție a copilului, inclusiv și serviciilor sociale”, nu a stabilit atribuțiile, sarcinile și indicatorii ce urmau a fi realizați de fiecare membru al echipei. În aceste circumstanțe auditul a fost în imposibilitate de a evalua și cuantifica volumul activităților de bază, și a celor suplimentare realizate, aferente sporului pentru activitatea din Proiect în sumă de 1 milion 194,9 mii lei.
În rezultatul modificării în anul 2023 a structurii Inspectoratului de Stat al Muncii, numărul de funcții a fost redus cu 20 unități. Personalul Inspectoratului de Stat al Muncii integral a fost preavizat referitor la reducerea statelor de personal, cu reducerea programului de muncă cu 2 ore zilnic pentru căutarea unui loc de muncă, în perioada de 30 zile și menținerea salariului pentru aceste ore. Totodată, 49 de angajați, funcțiile cărora nu au fost lichidate sau reduse, au fost achitați nejustificat cu 155,1 mii lei.
Curtea de Conturi a atenționat asupra utilizării a 28,5 milioane lei, destinate reducerii șomajului și asigurarea nivelului de ocupare a forței de muncă, care a fost realizat cu probleme și iregularități, ce țin de: efectuarea plăților cu întârziere (53,8 mii lei), nerealizarea măsurilor de recuperare în situațiile în care șomerii au lipsit nemotivat de la cursuri de formare profesională (51,1 mii lei), efectuarea transferurilor neconform către un operator economic în vederea subvenționării locului de muncă (28,4 mii lei), etc.
Pentru anul 2023 a fost specifică situația fluxului de refugiați din Ucraina ca urmare a războiului din această țară. Auditul relevă că, deși MMPS a elaborat mecanismul de determinare a cheltuielilor cu indicarea expresă a modului de organizare, funcționare și finanțare a centrelor de plasament temporar pentru refugiați, acesta nu a fost aprobat regulamentar și nici nu a fost publicat potrivit normelor legale. În baza recomandărilor precedente ale Curții de Conturi, Inspectoratul Control Financiar de Stat, a efectuat 14 inspectări financiare privind corectitudinea determinării și finanțării cheltuielilor de întreținere a Centrelor de plasament temporar pentru refugiați, la care s-au constatat iregularități în sumă de 652,5 mii lei. Prin urmare responsabilii urmează a remedia abaterile, precum și să întreprindă măsuri de neadmitere ale acestora pe viitor.
La capitolul situațiilor patrimoniale se denotă că, deși MMPS a întocmit actele de transmitere a bunurilor imobile către Agenția Proprietății Publice (APP) la 25.10.2022, până în prezent, nu s-a finalizat procedura de transmitere/primire a 21 terenuri în valoare de 52,3 milioane lei. În aceste condiții, se conturează riscul pentru terenurile al căror administrator este APP, de a fi excluse de către autoritățile publice centrale din evidența contabilă, inclusiv de la conturile extrabilanțiere, în mod unilateral.
La capitolul achiziții publice se denotă că, Centrul de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități Bădiceni a încheiat neregulamentar 3 contracte separate pentru același obiect al achiziției în sumă de 1 milion lei, ceea ce a determinat fragmentarea achizițiilor publice cu evitarea desfășurării licitației publice corespunzătoare. Nu au fost respectate pe deplin nici principiile fundamentale de realizare a achizițiilor publice de valoare mică, deoarece acestea au fost realizate în lipsa documentației de proiect elaborată și aprobată regulamentar.
Curtea de Conturi a menționat că, pe parcursul misiunii de audit au fost întreprinse măsuri de înlăturare a divergențelor și iregularităților depistate de audit. Astfel, Consiliului național pentru determinarea dizabilității și capacității de muncă a recuperat mijloacele financiare achitate nejustificat sub formă de salarizare a angajaților în sumă de 5,9 mii lei, ce se aflau peste hotarele țării și nu au realizat atribuțiile de serviciu, a recalculat și ajustat regulamentar clasele de salarizare pentru angajații instituției.